Evenimente

15 noiembrie: Concert aniversar al Orchestrei de cameră „Augustin Bena”

12197391_10156244696450694_2021672584_oÎn data de 15 noiembrie 2015, ora 19, la Casa de cultură a studenţilor va avea loc concertul aniversar al Orchestrei de cameră Augustin Bena. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi de Centrul de Cultură Augustin Bena Alba şi va avea ca invitaţi pe dirijorul Vlad Agachi şi pe pianistul japonez Tadashi Imai. Programul va cuprinde lucrări din creaţia marelui compozitor W. A. Mozart.

Tadashi Imai
Pianist de origine japoneză, născut în Nakagawa cântă de la vârsta de 11 ani iar la numai 14 ani obţinea deja primele premii la concursuri de gen.
A absolvit Academia Regală de Muzică din Londra. A susţinut turnee şi concerte în Anglia, Franţa, Ungaria, Olanda, Polonia şi Germania. A cântat în compania celor mai mari muzicieni ai lumii cum ar fi Alexandre Satz, Aviram Reichert, Zhou Guanren, Maxim Vengerov, Collin Karr etc.

Vlad Agachi
Este dintre cei mai tineri dirijori români, fiind îndrumat la Berlin de unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii, Daniel Barenboim. Are un stil personal în arta dirijatului fiind un dirijor deschis publicului şi departe de sobrietatea caracteristică genului muzical în care activează. A susţinut concerte în toate oraşele importante ale ţării şi în Sua, Portugalia, Polonia, Moldova, Rusia, Peru.
Născut la Cluj Napoca a studiat la Universitatea de muzică din Bucureşti, în paralel la două secţii: Trombon şi dirijat orchestră. În prezent este doctorand la aceeaşi instituţie. Şi-a desăvârşit studiile fiind bursier în Polonia şi a participat la cursuri de măiestrie în SUA, Israel, şi Portugalia.

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button