ActualitateCulturăEducațieEvenimenteHoteluriIstorieLifestyle & FashionMondenMuzicăSocialŞtiri UrbaneTurism și Ghidaj turisticUrbea Mea

Programul Zilei Naționale a României, 1 Decembrie 2025 la Alba Iulia

Miercuri, Primăria Municipiului Alba Iulia a publicității programul manifestărilor cultural-artistice dedicate Zilei Naționale a României, care vor avea loc anul acesta, în Cetatea Alba Carolina, la împlinirea celor 107 ani de la Marea Unire de la 1918.

Potrivit calendarului evenimentului, manifestarile dedicate Zilei de 1 Decembrie, se vor desfășura pe mai multe zile, începând de luni, 17 noiembrie, acestea se vor încheia pe 2 decembrie.

Astfel, locuitorii din municipiu și turiștii care vor ajunge în orașul „Marii Uniri”, vor partre de evenimente cultural-artistice, sportive și concerte de muzică populară și ușoară, susținute de Voltaj si Damian Brothers.

Dintre evenimente amintim: Crosul Unirii, Casele Puterii, Festivalul Național Studențesc “Serbările Unirii”, Târg de meșteșuguri tradiționale românești, Revista de Front, reenactment istoric susținut de Garda Națională din Alba Iulia.

Nu va lipsi parada militară de la Alba Iulia, care va avea loc cu începere de la ora 14:00.

Seara de 1 Decembrie se va încheia cu un foc de artificii.

Programul Zilei de 1 Decembrie de la Alba Iulia

LUNI, 17 noiembrie 2025

14.00 Frumusețea Cuvântului lui Dumnezeu Expoziție Museikon

MARŢI, 18 noiembrie 2025

17.00 Marea Unire de la Alba Iulia Scenetă de reconstituire istorică – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Recital al corului Facultății de Teologie Ortodoxă Expoziție mozaic Sala Unirii

JOI, 20 noiembrie 2025

10.00 Unitate, continuitate și independență în istoria poporului român. 107 ani de la Marea Unire (1918-2025)

Simpozion național dedicat Zilei Naționale a României

Deschiderea oficială Sala Regele Ferdinand, Sediul Administrativ al Consiliului județean Alba Muzeul Național al Unirii Alba Iulia; Sala Unirii; MUSEIKON.

12.00 Arborarea mesajului de bun venit cu ocazia Zilei Naționale a României Catedrala Încoronării

16.00 Patria Recunoscătoare – Clopotele Întregirii Semn al respectului față de reprezentanții cercurilor electorale, breslelor, reuniunilor, cultelor bisericești, gărzilor naționale, presei și românilor convocați pentru Adunarea din 1 Decembrie 1918 Fanfara Judeţului Alba, dirijor Coriolan Honcaş Esplanada Sălii Unirii și toate UAT-urile din Județul Alba

VINERI, 21 noiembrie 2025

10.00 Unitate, continuitate și independență în istoria poporului român. 107 ani de la Marea Unire (1918-2025) Simpozion național dedicat Zilei Naționale a României

Sala Regele Ferdinand, Sediul Administrativ al Consiliului județean Alba

18.00 Salonul Național de Plastică Mică Vernisaj Galeriile expoziționale Alba Iulia,

Sala Unirii

SÂMBĂTĂ, 22 noiembrie 2025

10.30 Crosul Unirii, ediția a 56-a

Șanțurile Cetății Alba Carolina

MIERCURI, 26 noiembrie 2025

12.00 Din Alba Iulia, mesaje pentru România Vernisaj expoziție

Museikon

JOI, 27 noiembrie 2025

09.00 Casele puterii. Reședințele elitelor din Transilvania medievală și premodernă Conferință științifică

Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei

18.00 Festivalul Național Studențesc “Serbările Unirii”, ediția a XXIX-a Spectacol folcloric cu Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Cristian Fodor, George Drăgan, Maximiliana Poienar, Cristiana Viorel, Ansamblul folcloric “Mărțisorul” al Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” Cluj-Napoca, Ansamblul Folcloric „Dor” al Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia,

prezintă: Andreea Bogdan și MC Kotto

Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia

VINERI, 28 noiembrie 2025

09.00 Casele puterii. Reședințele elitelor din Transilvania medievală și premodernăConferință științifică

Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei

10.00 – 19.00 Revista de front Expoziţii dedicate Primului şi al doilea Război Mondial

Sediul Administrativ al Judeţului Alba, spaţiile expoziţionale de la parter

11.00 Ursul păcălit de vulpe, după Ion Creangă Regia Teodora Popa Spectacol de teatru pentru copii/45 min./4+ Intrarea liberă Teatrul de Păpuşi Prichindel Alba Iulia

13.30 Vernisaj proiect PRINCE – PRoiect INteractiv de Cosțumații de Epocă Proiect de reconstituire a veșmintelor princiare: Mihai Viteazul, Isabella Jagiello, Gabriel Bethlen și Ecaterina de Brandenburg, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei

16.00 – 19.00 Credinţă, unitate şi continuitate, artist Maria Mera Expoziţie pictură pe sticlă cu artă sacră, personalităţi şi domnitori, voievozi şi regi al României

Sediul Administrativ al Judeţului Alba, Spaţiile expoziţionale de la parter

16.00 Gala Bibliotecii Decernare premii Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al Judeţului Alba

17.00 „Poemele neuitării. Expoziţie etnografică reconstitutivă”, Vasile Sârb Vernisaj Expoziţie

Muzeikon

18.30 Credinţă şi Unire Concert al Corului de copii THEOTOKOS din Alba Iulia, dirijor pr. Nicolae-Călin Bulac, alături de Roxana Reche, Alexandru Pal şi grup instrumental tradiţional din cadrul Ansamblului Folcloric al Judeţului Alba

Catedrala Romano – Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia

20.00 Costel Pătrăşcan – 1 Decembrie la Români Vernisaj expoziţie de caricaturi, Show de caricatură Depozitul de Ceramică Veche

21.00 Ada Milea Concert Depozitul de Ceramică Veche

SÂMBĂTĂ, 29 noiembrie 2025

10.00 Festivalul Național „Ambasadorii Unirii” al Palatului Copiilor Alba Iulia Parada portului popular

Itinerant: Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan – Sala Unirii

10.00 – 20.00 Salonul de carte „1 Decembrie”, ediția a V-a – Ziua Porţilor Deschise la Sediul Administrativ al Judeţului Alba

Standuri de edituri, expoziţii și lansări de carte:

Ora 11:00 Berekméri Árpád Róbert, Gordán Edina, Kollégiumból a halálba! Szabó Árpád és Ágai László kollégiuni tanárok hadinaplói / Din colegiu la moarte! Jurnalele de război ale profesorilor Árpád Szabó și László Ágai, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2025 – prezintă Berekméri Árpád Róbert și Gordán Edina Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 1300 Emil-Ciprian Vestemean, Incredibile istorisiri și iubiri. O antologie de bizarerii, sentimente și vise, Cluj-Napoca, Editura Curs, 2025 – prezintă Monica Hriscu şi Emil-Ciprian Vestemean Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 1500 – Ion Lăncrănjan, MANUSCRIPTE. Documente olografe din arhiva bibliofilului Ion C. Rogojanu, Alba Iulia, Editura Aeternitas, 2025 – prezintă conf.univ.dr. Georgeta Orian, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi prof. univ. dr. Nicolae Lupu

Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 1530 – Atrium Centurionum – Georgeta Orian (coordonator), Cruciada copiilor – o perspectivă transculturală. Ficțiuni, rescrieri, localizări, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2025 – prezintă conf.univ.dr. Georgeta Orian, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 16:00 Moment muzical cu Vlad Jurcoveţ (pian) şi Sergiu Geogean (nai) Atrium Centurionum,

Sediul Administrativ al judeţului AlbaOra

17:00 –Anul „Cardinal Iuliu Hossu” Sala Unirii Ora 1700 – PS Cristian Dumitru Crișan, Albumul Adevăr și libertate: Iuliu Hossu și biserica persecutată, București, 2025 – prezintă Cornel Brad

Sala Unirii

Ora 1730 – Sala Unirii – Radu-Vasile Roșu (coord.), Cardinalul Iuliu Hossu: de la Alba Iulia la martiriul tăcut, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2025 – pr. prof. univ. dr. Cristian Barta, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca

Sala Unirii

Ora 1800 – Sala Unirii – Vasile Bărbat. Teologul episcopului și al Bisericii Române Unite (1701-1773). Traducerea din limba italiană de Irina-Cristina Mărginean revăzută de Cristian Bădiliță. Ediție, studiu introductiv, note și bibliografie de Laura Stanciu. Prefață de P. F. Lucian Mureșan P. S. Cristian Dumitru Crișan, București, Editura Vremea, 2023 – prezinta CSI dr. hab. Remus Câmpeanu, Institutul de Istorie „Gheorghe Barițiu”, Academia Română, Cluj-Napoca

Sala Unirii

Ora 1900 – Elena Mihu (editor), Această pesmă cu cântări lumești și veselitoare culese de Dimitrie Ardelean. Poezii populare într-un manuscris ardelean din 1831, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2025 – prezintă dr. Florin Bogdan, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Atrium Centurionum,

Sediul Administrativ al judeţului Alba

10.00 – 20.00 Costel Pătrăşcan – 1 Decembrie la Români Expoziţie de caricatură Depozitul de Ceramică Veche

10.00 – 19.00 Târg de meșteșuguri tradiționale românești – România tradițională Târg și ateliere de meșteșuguri tradiționale românești (olărit, pictură tradițională de icoane pe sticlă, arte decorative, cojocărie, pielărie, arta lemnului, țesături și cusături tradiționale)

Momente artistice de muzică tradiţională în intervalul orar 12.00 – 18.00 Curtea interioară Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei

10.00 – 19.00 Revista de front Expoziţii dedicate Primului şi al doilea Război Mondial Sediul Administrativ al Judeţului Alba, spaţiile expoziţionale de la parter

10.00 – 19.00 Credinţă, unitate şi continuitate, artist Maria Mera Expoziţie pictură pe sticlă cu artă sacră, personalităţi şi domnitori, voievozi şi regi al României Sediul Administrativ al Judeţului Alba, Spaţiile expoziţionale de la parter

11.00 Festivalul Național „Ambasadorii Unirii” al Palatului Copiilor Alba Iulia Prezentarea soliilor Unirii Sala Unirii14.30 Festivalul Național „Ambasadorii Unirii” al Palatului Copiilor Alba Iulia Spectacol folcloric de dansuri şi cântece populare Centrul Multifuncțional „Gheorghe Șincai”

16.30 Memorie în Lumină Moment în memoriam personalităţilor implicate în realizarea Unirii Transilvaniei cu România

14.30 Festivalul Național „Ambasadorii Unirii” al Palatului Copiilor Alba Iulia Spectacol folcloric de dansuri şi cântece populare Centrul Multifuncțional „Gheorghe Șincai”

16.30 Memorie în Lumină Moment în memoriam personalităţilor implicate în realizarea Unirii Transilvaniei cu România Cvartetul de coarde al Judeţului Alba: Dan-Liviu Cernat, Mădălina Danciu, Mădălina Gherman-Neag şi Cătălina Craiu Esplanada Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia şi Sala Unirii

17.00 Anul „Cardinal Iuliu Hossu” Conferinţă, expoziţie şi lansări de carte Sala Unirii18.00 Festivalul Național Studențesc “Serbările Unirii”, ediția a XXIX-a Concert Mircea Rusu Band & Alexandra Ungureanu „Viață de Român”, recital Grigore Gherman, prezintă: Andreea Bogdan și MC Kotto

Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia

18.30   Concerte: Argatu’, CA Band, David Ciente & Maria Chivu & Grupul Jianca

Scenă – Piața Cetății Alba Carolina

19.00 Revista de front Deschiderea expoziţiilor dedicate Primului Război Mondial şi Al Doilea Război Mondial

Sediul Administrativ al Judeţului Alba, spaţiile expoziţionale de la parter

20.00 Alifantis sau Baniciu? Poezie, muzică, dialoguri Atrium Centurionum,

Sediul Administrativ al Judeţului Alba

DUMINICĂ, 30 noiembrie 2025

10.00 – 20.00 Salonul de carte „1 Decembrie”, ediția a V-a – Ziua Porţilor Deschise la Sediul Administrativ al Judeţului AlbaStanduri de edituri, expoziţii și lansări de carte

Ora 1200 – Dan Roman, Credențional, Arad, Editura Hereditas 2025 – prezintă conf. dr. univ. Georgeta Orian Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, dr. Tudor Roșu, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, dr. Adrian Simion,

Centrul de excelență Alba Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 1300 – Ion Luca Caragiale, Articole politice și cronici dramatice. Corespondență, Iași, Editura Vasiliana ’98, 2025 – prezintă prof. univ. dr. habil. Diana Câmpan, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 1430 – Elisabeta Mihu, Monografia satului Purcăreți, Alba Iulia, Editura Unirea, 2025 – prezintă CS dr. Claudiu Purdea, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 1600 – Ion Rusu Abrudeanu, Aurul românesc. Istoria lui din vechime până azi, Iași, Editura Vasiliana ’98, 2025 – prezintă CS dr. Claudiu Purdea, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Subteranele Roșiei Montane Expoziție foto 3D RYMA’S HUB,

Galeria de artă

Ora 1600 – Sonia Elvireanu, Lumina din înserare, Iași, Editura Ars Longa, 2025 – prezintă conf. univ. dr. Silviu Mihăilă

Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 1800 – Cataloage de artă MUSEIKON Depozitul de ceramică Veche Ioan Oprea, Maxim Dumitraș. Absențe încercuite – Obiecte de mai bine, Editura Muzeului Național al Unirii Alba Iulia – Editura Editura Mega, Cluj-Napoca, 2025, prezintă: Daniela Burnete, Daniela Burnete, Ioana Olăhuț. Forma lucrurilor, Editura Muzeului Național al Unirii Alba Iulia – Editura Mega, Cluj-Napoca, 2025, prezintă: Daniela Burnete

Elena Daniela Cucui, Poemele neuitării. Fotografia etnografică reconstitutivă a lui Vasile Sârb, istorisită în versuri de poetul Dumitru Mălin, Editura Muzeului Național al Unirii Alba Iulia – Editura Mega, Cluj-Napoca, 2025, prezintă: conf. univ. dr. Georgeta Orian

Andreea Buzaș, Ana Dumitran, Între ieri și mâine. Ilie Moise – colecționarul, Editura Muzeului Național al Unirii Alba Iulia – Editura Mega, Cluj-Napoca, 2025, prezintă: dr. Radu Totoianu

Ora 1900 – Alin Mihai Tomuș, Interes față de politică și atașament partinic, București, Editura Pro Universitaria, 2025 – prezintă Dana Căpriceriu – Editura Pro Universitaria, CS1 dr. Simona Stănescu, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română

Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al judeţului Alba

10.00 – 20.00 Costel Pătrăşcan – 1 Decembrie la Români Expoziţie de caricatură Depozitul de Ceramică Veche

10.00 – 19.00 Revista de front Expoziţii dedicate Primului şi al doilea Război Mondial

Sediul Administrativ al Judeţului Alba, spaţiile expoziţionale de la parter

10.00 – 19.00 Credinţă, unitate şi continuitate, artist Maria Mera Expoziţie pictură pe sticlă cu artă sacră, personalităţi şi domnitori, voievozi şi regi al României Sediul Administrativ al Judeţului Alba, Spaţiile expoziţionale de la parter

10.00 – 19.00 Târg de meșteșuguri tradiționale românești – România tradițională Târg și ateliere de meșteșuguri tradiționale românești (olărit, pictură tradițională de icoane pe sticlă, arte decorative, cojocărie, pielărie, arta lemnului, țesături și cusături tradiționale)

Momente artistice de muzică tradiţională în intervalul orar 12.00 – 18.00

Curtea interioară Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei

12.00 Arborarea Drapelului Național al României Piața Tricolorului,

esplanada Catedralei Încoronării

12.30 Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori Statuile Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria

12.45 Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori Statuia lui Mihai Viteazul

13.30 Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori Statuia lui Iuliu Maniu

14.00 Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori Statuia lui Ion I.C. Brătianu

14.30 Inaugurarea Casei Memoriale Camil Velican Casa Memorială Camil Velican, str. Primăverii, nr. 7

15.00 Alba Iulia, case din afara Cetății Vernisaj expoziție pictură Casa Memorială Camil Velican

15.30 Credinţă, unitate şi continuitate, artist Maria Mera Vernisaj Expoziţie pictură pe sticlă cu artă sacră, personalităţi şi domnitori, voievozi şi regi al RomânieiSediul Administrativ al Judeţului Alba,

Spaţiile expoziţionale de la parter

16.00 240 ani de la execuţia liderilor răscoalei, Horea Cloşca şi Crişan

Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan

17.00 Caleidoscopul Unirii Reconstituiri istorice Piața Cetății Alba Carolina; strada Mihai Viteazul, Sala Unirii,

Poarta a III-a a Cetăţii Alba Carolina

17.00 Enigmele României Proiecţie: Asasinatul lui Barbu Catargiu; Misterul lui Vlad Ţepeş şi Elisabetei Bathory Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al Judeţului Alba

18.00 Veșnică recunoștință oamenilor Unirii! Ceremonii de pomenire și luminație la mormintele lui Ion Arion, Samoilă Mârza, Florian Medrea, Dominic Medrea, Camil Velican, Aurel Sava

Cimitirul Maieri

18.30 Voltaj, Damian & Brothers, Mihai Mărgineanu și Banda, Marius Mihalache & Band

Scenă – Piața Cetății Alba Carolina

20.00 Concert muzică clasică Depozitul de Ceramică Veche

LUNI, 1 Decembrie 2025

09.00 Împreună pentru sănătate! Consultații gratuite și testare glicemie, între orele 09.00-13.00 Sediul Administrativ al Judeţului Alba

10.00 – 20.00 Costel Pătrăşcan – 1 Decembrie la Români Expoziţie de caricatură Depozitul de Ceramică Veche

10.00 – 19.00 Revista de front Expoziţii dedicate Primului Război Mondial şi Al Doilea Război Mondial

Sediul Administrativ al Judeţului Alba, spaţiile expoziţionale de la parter

10.00 – 19.00 Credinţă, unitate şi continuitate, artist Maria Mera Expoziţie pictură pe sticlă cu artă sacră, personalităţi şi domnitori, voievozi şi regi al României

Sediul Administrativ al Judeţului Alba, Spaţiile expoziţionale de la parter

10.00 – 20.00 Salonul de carte „1 Decembrie”, ediția a V-a – Ziua Porților Deschise la Sediul Administrativ al Judeţului Alba Standuri de edituri, expoziţii și lansări de carte

Ora 1000 –Marius Cosmeanu, Palatul Principilor Transilvaniei. Secretele unei moșteniri recuperate, Alba Iulia, Editura Palatul Principilor Transilvaniei, 2025 – prezintă dr. Mihai Kovács,

Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 1030 – Răzvan Mihai Neagu, Preoții Marii Uniri, vol. III: Preoți din comitatul Alba de Jos la Marea Unire, Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2025 – prezintă dr. Ioana Rustoiu, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Atrium Centurionum,

Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 1200 „Royalty and Republic in Europe. Political Establishments in the Early 1920s”, edited by Sorin Arhire, Tudor Roșu, Călin Anghel, Cambridge Scholars Publishing, 2024 – prezintă dr. Ioana Ursu, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia Atrium Centurionum,

Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 1530 – Bogdan Laurențiu Avram, Reuniunile de cântări din zona Munților Apuseni. O parte a istoriei muzicii din Transilvania, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2025 – prezintă prof. dr. Gheorghe Burz

Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 1630 – Mircea Stâncel, Cartea conflictelor, Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2025 – prezintă Mircea Stâncel Atrium Centurionum,

Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 1700 – Publicațiile Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” – prezintă Daniela Floroian, Biblioteca județeană „Lucian Blaga” Alba Atrium Centurionum,

Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 1900 – Anca Timofan (editor), Apulum. Descoperă orașul de sub oraș! / Apulum. Discover the city underneath the city!, Alba Iulia – Cluj-Napoca, Editura Muzeului Național al Unirii Alba Iulia – Editura Mega, 2023 – prezintă dr. Radu Ota,

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al judeţului Alba

Ora 1930 – Colecția Ex libris 2025 a Județului Alba Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al judeţului Alba

10.00 – 19.00 Târg de meșteșuguri tradiționale românești – România tradiționalăTârg și ateliere de meșteșuguri tradiționale românești (olărit, pictură tradițională de icoane pe sticlă, arte decorative, cojocăJrie, pielărie, arta lemnului, țesături și cusături tradiționale)Momente artistice de muzică tradiţională în intervalul orar 12.00 – 18.00 Curtea interioară Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei

11.00 Marea Adunare Națională – Primirea soliilor din Cetățile de Scaun

Reconstituire istorică Piața Cetății Alba Carolina

12.00 Te Deum Catedrala ÎncoronăriiFocuri de artificii de zi Esplanada Catedralei Încoronării

13:00 Citirea Rezoluției Adunării Naționale de la Alba Iulia și Rugăciune de mulțumire Eveniment organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia în parteneriat cu Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Monumentul Unirii

14.00 Defilare militară dedicată Zilei Naționale a României

Bulevardul 1 Decembrie 1918

16.00 Despre România, de Alphonse Dupront – ediție îngrijită de Ștefan Lemny, editura Polirom, 2025Lansare de carte

Palatul Principilor Transilvaniei, Sala Dietei

16.00 Spectacol folcloric extraordinar – ALBA UNEȘTE ROMÂNIA Spectacol folcloric extraordinar, dedicat Zilei Naționale a României. Participă Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba – dirijor Alexandru Pal, Ansamblul Artistic Profesionist „Porolissum” Zalău – dirijor Ionuţ Dârjan, Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava – dirijor Bogdan Cotruţ şi solişti vocali invitaţi din zonele istorice ale României

Piaţa Cetăţii

17.00 Caleidoscopul Unirii Reconstituiri istorice Piața Cetății Alba Carolina; strada Mihai Viteazul, Sala Unirii,

Poarta a III-a a Cetăţii Alba Carolina

17.30 Retragerea cu torțe Piața Cetății Alba Carolina; strada Mihai Viteazul, Sala Unirii, Poarta a III-a a Cetăţii Alba Carolina

17.30 Romanţa sufletului românesc Recital de romanţe şi lansare album Georgeta Plută Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al Judeţului Alba

20.30 La mulți ani, România! Spectacol de artificii Piața Cetății Alba Carolina

MARȚI, 2 decembrie 2025

19.00 Tinerii de astăzi, viitorul de mâine Conferință susținută de părintele Constantin Necula

Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button