Joi: Vernisajul Expoziției de artă „Blanck VIII – Ligts and Shadows, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Joi, 5 noiembrie 2026, ora 17:00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia – spațiul Expozițional de la etajul II, va avea loc vernisarea expoziției de artă BLANCK VIII – LIGHTS AND SHADOWS, Ediția a II-a, curatoriată de Noemi Amalia Kusztos.
Inițiat în anul 2019 de Filiala Alba a Uniunii Artiștilor Plastici din România, proiectul expozițional BLANCK s-a conturat, de-a lungul edițiilor sale, ca un demers de afirmare a diversității expresiei artistice feminine și de stimulare a dialogului dintre artiste, practici vizuale și sensibilități creatoare.
La această ediție au fost invitate artiste din Filialele Deva, Hunedoara, Sibiu, București, Buzău, Turda, Cluj, Iași, Brașov.
Dincolo de dimensiunea sa expozițională, proiectul propune un cadru de întâlnire și reflecție asupra artei contemporane, în care individualitatea demersului artistic se articulează într-un spațiu comun al explorării și al schimbului de idei.
Ediția din acest an intitulată LIGHTS AND SHADOWS, aduce în prim-plan o temă cu profunde implicații plastice, estetice și simbolice.
Lumina și umbra nu sunt doar instrumente ale reprezentării, mijloace de modelare a volumului sau de structurare a spațiului vizual, ci și principii fundamentale ale percepției, generatoare de sens și de tensiune expresivă.
Între prezență și absență, vizibil și ascuns, revelație și ambiguitate, acestea configurează un teritoriu fertil pentru interogația artistică.
Vor expune artistele: Ana Maria Ariciu, Crinela Antonescu, Teona Antonescu, Livia Bar, Daniela Maria Bădilă, Daria Bârsan, Bianca Bogdan, Lucia Bratu, Luminița Bretoiu, Flori Bulduș, Daniela Burnete, Adriana Cănija Popa, Felicia Elena Cîmpian, Anca Costea, Olimpia Coman-Sipeanu, Simona Copoț, Laura Cornea, Mădălina Dorofte, Antonela Giurgiu, Angela Grădinariu, Carmen Iepure, Ana Jilinschi, Noemi Amalia Kusztos, Rodica Lomnășan, Anadora Lupo, Teodora Mica, Mirela Maier Miclăuș, Diana Oancea Morar, Floare Muntean, Alina Nealcoș, Cristina Gloria Oprișa, Raluca Oros, Dana Ortelecan, Diana Loredana Pantea, Dorina Maria Pantea, Angela Petruța, Cristina Petruțiu, Mariana Picovici, Carmen Poenaru, Elena Maria Cristina Pop, Cristina Rădulescu, Olga Rădulescu, Hani Sasu, Oana-Alexandra Sedonja, Elisabeta Sinea, Isabela Susan, Iulia Șerban, Laurenția Stoia, Diana Țuculescu, Ana-Maria Amy Vasilescu, Mena Zapotoțchi.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Alba Iulia.








