FOTO: Finalul proiectului „Scleroza multiplă, boala adultului tânăr. Recunoaşte riscurile”. Rezultatele proiectului
Proiectul „Scleroza multiplă, boala adultului tânăr. Recunoaşte riscurile” a ajuns la final. Pentru a marca momentul, reprezentanţii Asociaţiei SM Speromax Alba, împreună cu voluntarii au evaluat momentele semnificative din cadrul proiectului. Preşedintele asociaţiei, Dragoş Zaharia, alături de asistenţii sociali, psihologul, kinetoterapeutul şi chiar voluntarii au „luptat” foarte mult pentru ca rezultatele acestui proiect să fie favorabile atât pentru ei, cât şi pentru persoanele pe care viaţa i-a încercat greu.
Astfel, joi dimineaţa, preşedintele Asociaţiei SM SperomaxAlba, Dragoş Zaharia şi membrii asociaţiei au prezentat rezultatele obţinute în cadrul proiectului. Un număr de 259 de persoane din judeţul Alba au beneficiat de îngrijire şi sprijin, printre care se numără persoanele diagnosticate cu scleroză multiplă, membrii de familie ai persoanelor diagnosticate cu scleroză multiplă şi pacienţii nou diagnosticaţi.
În faza de început, proiectul îşi propunea facilitarea accesului la tratament a persoanelor diagnosticate cu scleroză multiplă, desfăşurarea de vizite la domiciliul persoanelor cu scleroză multiplă, oferirea de servicii de consiliere socio-medicale profesioniste pentru persoanele afectate de sceroza multiplă, informarea şi cinştientizarea opiniei publice privind scleroza multiplă în România, realizarea de atelierea de terapie ocupaţională destinate pacienţilor cu scleroză multiplă, întocmirea studiului privind accesibilitatea persoanelor cu handicap în instituţiile publice din judeţul Alba, sărbătorirea zilei mondiale a scerozei multiple în România, precum şi promovarea principiilor de calitate a vieţii persoanelor cu scleroză multiplă.
Toate acestea şi chiar mai multe au fost realizate de-a lungul derulării proiectului, atât în centru de zi, cât şi la domiciliu, astfel că, rezultatele au arătat în felul următor:
- 24 de grupuri de suport şi terapeutice
- consiliere individuală soacială şi psihologicăla sediu
- 14 activităţi de socializare în grup
- ateliere de creaţie realizate de pacienţi şi voluntari
- peste 600 de vizite la domiciliul persoanelor afectate de scleroză multiplă
- 4 intervenţii de situaţie de criză pentru pacienţi
- peste 100 de beneficiari consiliaţi social lunar
- peste 80 de acompanieri sociale şi medicale ale beneficiarilor
De asemenea, nu puţini au fost cei care au beneficiat de o îngrijire profesionistă, ba mai mult pentru nouă dintre pacienţii cu scleroză multiplă s-a realizat facilitarea accesului la tratament în raport cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, astfel că printr-o cerere, medicamentele pentru ei au putut fi ridicate de către membrii asociaţiei. Această activitate va continua şi în anul 2016 datorită unei sponsorizări obţinute.
Totodată, pacienţii au beneficiat şi de şedinţe psihologice, despre care, în cadrul unei conferinţe de presă a vorbit chiar psihologiul asociaţiei, Raluca Maria Lenghea. Aceasta a precizat cât este de important un psiholog pentru a te ajuta să accepţi boala şi să înveţi să trăieşti cu ea deoarece, „orice boală ne afectează şi psihic”. Astfel că, prin intermediul şedinţelor psihologice au fost atinse teme precum impactul bolii asupra persoanei diagnisticate, identificarea situaţiilor conflictuale a cauzelor şi soluţiilor necesare pentru rezolvarea lor şi multe altele. Au fost realizate 53 de şedinţe psihologice individuale şi 24 de grupuri suport pentru beneficiarii proiectului.
Printre primele servicii puse la dispoziţie anul acesta pentru prima dată de la înfiinţarea asociaţiei a fost kinetoterapia. Astfel, potrivit kinetoterapeutului Mircea Ordean, fiecare pacient a beneficiat de acest serviciu şi s-au alcătuit programe individuale pentru păstrarea controlului motor global, îmbunătăţirea coordonării, îmbunătăţirea echilibrului, creşterea tonusului muscular funcţional, precum şi multe altele. Au fost realizate 320 de şedinţe individuale.
Cu toate că proiectul s-a finalizat şi obiectivele au fost realizate, membrii Asociaţiei SM Speromax Alba spun că vor continua activităţiile acestui proiect şi chiar vor demara altele prin care beneficiari să fie tot cei care suferă de scleroză multiplă.














