7-10 ianuarie: Tabără de iarnă pentru liceeni şi studenţi la Arieşeni
Grupul de Inițiativă pentru Tineret din cadrul Protopopiatului Ortodox Alba Iulia îi așteaptă pe tinerii albaiulieni în tabără de iarnă în Stațiunea Montană Arieșeni. Acțiunea se adresează, în primul rând, liceenilor și studenților, urmând alte serii şi pentru elevi de gimnaziu, în funcţie de solicitări.
În cadrul acestei tabere, tinerii se pot bucura de sporturi de iarnă (ski, lecții de ski, snowbord), plimbări cu ATV-ul în natură, plimbări cu sania trasă de cai, plimbări cu telescaunul și ateliere de animație socio-educativă și dezvoltare personală.
“Această tabară are scop educativ şi recreativ pentru tineri. În cadrul acestei acțiuni, tinerii pot descoperi valori precum dragostea şi prietenia, într-un climat de siguranţă şi îndrumaţi de persoane instruite pentru a-şi desăvârşi formarea individuală. De asemenea, sunt ajutaţi să descopere muntele, jocul, sportul, rugăciunea împreună şi să îşi facă prieteni, într-o atmosferă în care primează dragostea şi respectul faţă de celălalt”, transmit organizatorii.
Perioada de desfășurare, a taberei, este între 7-10 ianuarie 2016.






