Social

(FOTO-VIDEO) Doi turiști blocați în zăpadă, pe Transalpina: Jandarmii montani din Alba, chemați să intervină

3Un echipaj de jandarmi montani de la Șureanu, judeţul Alba, a fost solicitat să intervină duminică pentru salvarea a doi turiști care au rămas blocaţi în zăpadă, pe Transalpina. Aceştia au sunat la 112 şi au anunţat că nu mai pot continua drumul cu autoturismul, după ce au parcurs aproximativ 20 de kilometri pe tronsonul de drum închis circulației.

Jandarmii montani de la Șureanu, împreună cu un echipaj al poliției au plecat, în jurul orei 13:20, spre locaţia indicată de cei doi turiști. Aceștia, doi tineri, se află într-un autoturism marca Ford Focus, înmatriculat în București.

1UPDATE: La ora 14.30, cei doi au fost gasiti, iar aceștia sunt în afara oricărui pericol. Potrivit Jandarmeriei Alba, mașina este în stare de funcționare și se lucrează pentru a fi scoasă din zăpadă. Turiștii au fost găsiți la aproximativ 5 km de la locul unde este instalată avertizarea DRUM INCHIS. Zăpada are cca 1 m.

DN67 C Transalpina este închisă din noiembrie, pe sectorul Curpăt (judeţul Alba) – Obârşia Lotrului – Rânca, adică tronsonul cel mai spectaculos şi la cea mai mare altitudine.

Cei care se aveturează şi nu respectă restricţiile de circulaţie riscă, pe lângă eventuale accidente şi sancţiuni de la Poliţie şi Jandarmi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button