Turism și Ghidaj turistic

Un sfert de milion de turişti în Cetatea Alba Carolina

Numărul turiştilor care vizitează Cetatea Alba Carolina creşte de la un an la altul şi a ajuns în 2014 la 250.000. Cei mai mulţi sunt din ţară, dar şi străinii vin să cunoască pe viu istoria extrasă din manuale. 100 de lei costă un tur ghidat al cetăţii, care se întinde pe 120 de hectare.

„Cetatea noastră a fost construită la ordinul împăratului Carol al VI-lea, care l-a delegat cu această sarcină pe principele Eugeniu de Savoia. Acesta a fost cel care a adus din Franţa un sistem de fortificare, cunoscut sub numele de sistemul Vauban. Privită de sus, cetatea noastră are forma unei stele cu şapte colţuri. Fiecare colţ al cetăţii se numeşte bastion”, le explică ghidul Claudiu Chindriş turiştilor.

Turiştii pot admira Poarta a III-a a Cetăţii, o imagine care a fost o lungă perioadă de timp tipărită pe cărţi poştale, timbre, iar după revoluţie, chiar şi o bancnotă. Din turul ghidat nu lipsesc Sala Unirii, Catedrala Ortodoxă şi cea Romano-Catolică, Traseul Celor Trei Fortificaţii sau Şanţurile Cetăţii.

„Este foarte frumos, este renovată… Ne punem, într-adevăr, trecutul în valoare, ceea ce este foarte bine. Ne redescoperim trecutul şi adevărul”, a spus unul dintre vizitatori.

„Ne-a impresionat absolut tot. Ne pare rău, că nu avem timp. Pentru ca să vezi Alba Iulia, ar trebui să vii numai la Alba Iulia, pentru că în general oraşul este foarte bine întrepătruns partea veche cu partea nouă”, a afirmat altul.

„Turiştii care vin la Alba Iulia sunt în parte din ţară, dar sunt şi mulţi turişti străini şi mă bucură foarte mult, deoarece anul trecut am avut şi turişti din Spania, din Mexic, din SUA… Deci iată că Cetatea Alba Carolina renaşte din negura istoriei şi este vizitată chiar şi de oameni de peste ocean”, a precizat ghidul.

Cetatea Alba Carolina a fost restaurată cu 67 de milioane de euro, bani proveniţi de la Uniunea Europeană. În urma unor lucrări care au durat 6 ani.

tur-600px

SURSA: www.digi24.ro

Bogdan Păunescu

Îmi place tot ceea ce este legat de web şi ajut la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui prin tot ceea ce fac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button