„Școala altfel” vine cu Bibliobuz-ul
„Școala altfel” vine cu Bibliobuz-ul la Grădinița și Școala din Cetea – luni 06 aprilie 2015, începând cu ora 9.00, unde toți copiii alături de cadre didactice și membrii familiei care doresc să-i însoțească vor avea parte de momente de neuitat de creativitate, de carte, de semne de carte, de confecționare de felicitări și de o lectură la liziera pădurii.
Dorim să dezvoltăm comunicarea și abilitățile între generații, să învățăm „altfel” decât o facem în fiecare zi.
Mulțumim părinților și cadrelor didactice pentru invitație și pentru oportunitatea oferită comunității de a vizita Bibliobuz-ul și de a descoperi lumea minunată a cărților, indiferent de vârstă.
Acțiunile vor continua miercuri 08 aprilie la Grădinița cu Program Prelungit „Scufița Roșie” din Alba Iulia de la orele 9,30 și joi 09 aprilie orele 9,30 la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 din Alba Iulia, situată pe Str. Traian, unde vom răspunde invitației doamnei director Maria Seician de a încânta copiii atât cu prezența Bibliobuz-ului Consiliului județean Alba, cât și cu dezvoltarea creativității într-un mod aparte, încercând să întâmpinăm sfintele sărbători de Paște într-un mod cât mai original, cu lectură, felicitări confecționate de toți cei care sunt prezenți.






