Social

Bărbat din Sebeș, cu dosar penal după ce a condus cu alcool „la bord” și a intrat într-un autoturism parcat

politia-rutiera-continua-sa-taie-in-carne-vieUn șofer în vârstă de 44 de ani din Sebeș s-a ales cu dosar penal după ce, conducând sub influența alcoolului un autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat într-un autoturism parcat.

Potrivit IPJ Alba, la data de 09.08.2016, ora 20.20, R.P., de 44 de ani, din municipiul Sebeş, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Mai din Petreşti, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Sebeş unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de R.P., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button