Social

Acţiune IPJ Alba: Amenzi de peste 16.000 de lei în urma verificărilor la firme, maşini şi persoane

Poliţiştii din Alba Iulia au aplicat peste 70 de amenzi, în cadrul unei acţiuni cu efective mărite ce a avut ca scop creşterea gradului de siguranţă pe raza municipiului reședință de judeţ.

Potrivit IPJ Alba, marţi, 17 ianuarie, între orele 8.00 – 12.00, respectiv 15.00 – 20.00, 25 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au desfăşurat, pe raza municipiului Alba Iulia, o acţiune de creştere a gradului de siguranţă publică.

Au fost verificate 24 de societăţi comerciale şi 47 de autovehicule şi au fost depistate 78 de persoane care au comis abateri contravenţionale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 16.450 lei.

Dintre sancţiuni, cele mai multe (65) au fost aplicate pentru abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Totodată, în cadrul acţiunii, au fost identificaţi 4 autori de infracţiuni, ce sunt cercetaţi pentru fapte de furt, lovire, înşelăciune şi distrugere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button