Ştiri Urbane
Cod Galben de ceaţă în judeţul Alba şi vizibilitate scăzută pe DN1, între Teiuș și Aiud
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod Galben de ceaţă pentru judeţul Alba, valabil luni, 23 ianuarie, până la ora 11.00.
Potrivit ANM, se va semnala ceață în zonele joase ce determină scăderea vizibilității local sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
Zonele din județul Alba vizate de atenționare sunt: Aiud, Alba Iulia, Ocna Mureș, Teiuș, Berghin, Ciugud, Cricău, Daia Română, Galda de Jos, Ighiu, Livezile, Lopadea Nouă, Meteș, Mihalț, Mirăslău, Rădești, Sântimbru, Stremț, Unirea.
De asemenea mai sunt vizate zone din județele Brașov, Sibiu, Harghita, Covasna, Mureș, Cluj, Bihor, Timiș, Arad.
sursa: meteoromania.ro,






