Îmi plac oamenii calzi și sensibili, care nu vor să se ascundă după copaci, după stâlpi sau după ziduri și care nu consideră că a fi sensibil este o vulnerabilitate, chiar dacă este percepută de mulți ca o defecțiune existențială… îmi plac oamenii care se bucură sincer și care nu își ascund tristețile trecătoare… pentru că a fi egal cu tine însuți și a fi empatic și a-ți lăsa trăirile să iasă la iveală înseamnă să ieși din apatia generală și din uniformitatea care aproape ucide tot ce atinge… e prea multă indiferență în jur și prea mulți oameni se cantonează doar în sfera materială și a palpabilului ce-mi dai dacă îți dau??…
Și ratingurile sunt date de cancan prin chestii negative și în copilărie ți se spune că nu e bine să ieși în evidență cu nimic și să taci despre lucrurile bune ca și despre cele rele… doar că mai sunt, din ce în ce mai puțini… din cei care nu se sfiesc să dăruiască fără să se gandească dacă și cât și când primesc înapoi, iar sufletul lor mare ar vrea să vindece toată durerea din lume și zâmbetul lor frumos alină și vindecă și gândul lor frumos bandajează rănile și traversează deșertul singurătății…
Și poate ar trebui să ne uităm mai atent în jur și să recunoaștem oamenii buni, acolo unde ei trăiesc sfios… sensibili, vulnerab
