Gara pentru (amân)doi…Trecem deseori, în viteză supersonică, pe lângă diferiți oameni, fără să știm ce e în viața lor, sau dacă știm…știm doar crâmpeie, zvonuri, bârfe…și nu ne preocupă ceea ce se întâmplă cu adevărat cu ei, decât atunci când ne trezesc interesul…prin ceea ce spun, prin ceea ce fac sau prin felul în care ne reflectăm în ochii lor…De aceea suntem de multe ori mirați, fie că oamenii au o anumită percepție despre noi, pe care o considerăm deformată, fie că descoperim nişte comori de oameni, acolo unde nu am privit foarte atent și/sau am privit doar superficial…
Este ca atunci când un tren de mare viteză, trece pe langă alt tren de mare viteză…fără să știe cum ar fi fost dacă se opreau în aceeași gară, la același peron…Aşa suntem de multe ori și noi, oamenii…suntem atât de preocupați de ţintele noastre, de confortul nostru si de adevărurile noastre, ne gândim atât de mult cum să ajungem acolo unde ne dorim…încât nu mai avem timp să vedem ce fac ceilalți trecători prin viețile noastre, care sunt adevărurile lor și de ce, câteodată, ele nu coincid cu ale noastre…
Doar atunci când un eveniment aparte survine și ne opreşte în aceeași gară, ne dăm seama, de fapt…ce se întâmplă atunci când ne uităm atent în jurul nostru și constatăm că există oameni speciali pe care am dori să îi întâlnim – foarte des…
Și atunci cand o facem, să reușim să păstrăm parfumul acestei întâlniri pâna la proxima oprire a trenului vieții noastre în proxima gară, loc pe care l-am putea considera…nu doar un loc de întâlnire în mare viteză, ci o gară pentru (amân)doi…
