Ştiri Urbane

VIDEO: Drumul spre Domeniul Schiabil Șureanu, o problemă nerezolvată. Lipsa de interes a oficialităţilor judeţene adusă în vedere de investitorii din zonă

Starea drumului care leagă Transalpina de Domeniul Schiabil Șureanu a fost din nou discutată de către investitorilor din zonă. După încă un sezon în care mii de turişti au ales ca destinaţie turistică zona montană de la Şureanu, proprietarii de pensiuni constituiți în Asociația Turistică Munții Șureanu se arată îngrijoraţi faţă de situaţia administrativă a drumului judeţean 704, acuzând Consiliul Județean Alba de lipsă de interes.

Starea deplorabilă a drumului judeţean 704, care leagă DN 67C Transalpina, de zona turistică Poarta Raiului – Luncile Prigoanei – Domeniul Schiabil Şureanu a adus multe discuţii şi sesizări între autorităţile judeţene şiinvestitorii din zonă.

Potrivit acestora, cu toate că încă din anul 2009, Consiliul Judeţean Alba declara că are în vedere modernizarea acestui drum, totul a rămas la stadiul de promisiuni, iar accesul spre această zonă turistică dă mari dureri de cap celor care se încumetă să pornească la drum, fie iarnă, fie vară.

„Principalii răspunzători de dezastrul acelui drum nu sunt decât factorii de decizie din Consiliul Județean. Este foarte normal ca atât noi, cât și turiștii care tranzitează zona să-și pună o întrebare foarte clară: să nu-și dorească Consiliul Județean Alba dezvoltarea unui segment important de turism în segmentul acesta?”, spune Danil Sabău, concesionarul Domeniului Schiabil Șureanu.

„Am făcut transformări an de an, un efort incredibil de a investi, de a aduna bani necesari unei investiţii, s-a dezvoltat foarte mult partea de hotelărie atât în Poarta Raiului, cât şi în Luncile Prigoanei. Dacă în urmă cu 6 ani erau doar câteva locuri de cazare, astăzi sunt peste 550 în toată zona. Creşterea numărului de turişti în zonă a fost de peste 106% faţă de cealălalt an, ceea ce spune suficient de mult despre cât interes au turiştii din ţara noastră pentru această zonă, care nu se găseşte decât în judeţul nostru. Cea mai mare a cheltuielilor noi le-am făcut, investitorii din zonă, şi prea puţin Consiliul Judeţean, prin curăţarea acelui drum,” a mai precizat Danil Sabău.

Pentru această problemă, reprezentanţii Asociaţiei acuză Consiliului Judeţean Alba care, pentru a scăpa de responsabilitatea drumului judeţean 704, îl va declasifica și îl va ceda Romsilva. Conform celor spuse de investitorii din zonă, CJ Alba este singurul vinovat pentru starea deplorabilă a drumului şi intenţionează să acţioneze în instanţă.

„Am vrut să tragem un semnal de alarmă. Este atât de simplu să promiţi atâţia ani, să faci atâţia investitori să îşi pună efortul lor financiar în zona respectivă şi acum domnul Dumintrel se spală pe mâini declasând drumul, într-o zonă în care nciodată nu o să se mai facă investiţie pe acel drum şi un proiect atât de măreţ se va duce de râpă”, transmit reprezentanţii Asociației Turistice Munții Șureanu.

În ceea ce priveşte problemele pe care CJ Alba le are cu Romsilva, Sabău spune că: „singura problemă cu Romsilva este un protocol de întreținere a drumului, să-și facă rampe de depozitare a lemnului și să-și întrețină zona, după ce închide zona. Până la urmă, credeți că oamenii ăia nu se bucurau să circule pe asfalt până sus pe munte? Eu cred că ei nu au avut atâta capacitate de a negocia acolo unde trebuie pentru a rezolva aceste probleme”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button