Social

FOTO: Adjunctul Inspectorului Șef al Jandarmeriei Alba, Anghel Daniel s-a pensionat

Colonel Anghel Daniel, cel care a îndeplinit funcția de împuternicit adjunct al inspectorului șef la Inspectoratul de Jandarmi Județean “Avram Iancu” Alba, a ajuns la punctul obligatoriu de trecere pentru fiecare militar, moment pe care toți ni-l dorim la fel de onorant  – trecerea în rezervă, transmite IJJ Alba.

Ofițer cu o activitate meritorie în instituția oamenilor de arme, domnul colonel s-a pensionat la vârsta de 56 de ani și 7 luni, după aproape 38 de ani de activitate desfășurată atât în cadrul Ministerului Apărării Naționale cât și în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Ceremonialul a debutat cu citirea ordinului Ministrului Afacerilor Interne de trecere în rezervă, de către inspectorul șef în prezența comenzii și cadrelor Inspectoratului și înmânarea unei plachete de excelență și apreciere, acordată pentru întreaga activitate depusă în slujba patriei și cetățenilor.

Vizibil emoționat de momentul inevitabil al despărțirii de colectivul Inspectoratului, colonelul a făcut câteva mărturisiri cu valoare sentimentală, dar și cu titlu de exemplu pentru cei mai tineri dintre jandarmi.

Foștii colegi au avut numai cuvinte de laudă la adresa domnului colonel, iar prin intermediul inspectorului șef, colonel Giurea Marius-Claudiu, jandarmii albaiulieni i-au transmis un mesaj de rămas bun, dar și mulțumiri pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul inspectoratului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button