Ştiri Urbane

19-21 Iunie: Sărbătoarea Muzicii la Alba Iulia. În Cetatea Alba Carolina, reîncepe Dominația Sunetului!

mbsitarafulÎn Cetatea Alba Carolina, reîncepe Dominația Sunetului! Alba Iulia e pregătită pentru invazia de nume colosale. 

Sărbătoarea Muzicii înseamnă că știți să alegeți ce ascultați și știti să vă bucurați de muzică în starea ei de grație și în formă ei cea mai avansată și mai elevată. 

Un week-end eminamente muzical, 3 seri de super concerte, asta se va întampla în Cetatea Alba Carolina – Sărbătoarea Muzicii, un eveniment muzical excepțional.

Startul va fi dat vineri, 19 iunie, ora 20:30 de Maria Buză și Taraful George Pătrașcu. De încâlzirea publicului se vor ocupa cei de la Transition.

Maria Buză participă la evenimente atât singură, cât şi împreună cu soţul ei, George Pătrașcu, şi taraful unde acesta este dirijor.

O bucureşteancă adevărată, născută în luna lui Făurar 1969, în dată de 26, Maria Buza îşi face debutul în lumea artistică prin piesa “O batistă în Dunăre”, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în rolul Smărăndiţei. Firea glumeaţă a artistei îi aduce şi o colaborare cu grupul umoristic “Vouă”, alături de care străbate Canada şi SUA în turnee.

Maria Buză este una dintre cele mai căutate artiste ale momentului, datorită talentului sau de a face spectacol în orice împrejurare se afla: fie la emisiuni televizate, la concerte, la nunţi sau la petreceri private. O actriţă desăvârşită şi o interpretă de muzică populară şi de petrecere plină de patimă, Maria Buză aduce un zâmbet tuturor celor care o privesc şi o asculta.

Albumele muzicale lansate de Maria Buză, “Fluturi galbeni” şi “Piatră, piatra” s-au bucurat de aprecierea publicului, artistă fiind atrasă de lumea muzicii încă din liceu, când a dansat în ansamblul de amatori Doina Bucureştiului. Admiterea la Academia de Teatru şi Film a surprins-o cu un colaj de muzică populară şi Whitney Houston, iar anii studenţiei au găsit-o pe scenă cunoscutului restaurant “Şarpele Roşu”.

Artistă pregăteşte şi un nou album de muzică populară, în care spera să se regăsească piese consacrate, cât şi unele noi, scrise de soţul său. Nelipsită din lumină reflectoarelor, Maria Buză poate fi întâlnită fie pe scena teatrului, fie cu microfonul în mâna la nunţi sau la petreceri.

Sâmbătă, 20 iunie, ora 21:00 – sărbătoarea continuă cu Traviata de Giuseppe Verdi în interpretarea Operei Naționale Române Cluj-Napoca. În italiană La traviata – este o operă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi pe libretul în limba italiană al lui Francesco Maria Piave. La baza operei stă romanul lui Alexandre Dumas fiul, Dama cu camelii.

bigbandradioSărbătoarea Muzicii se încheie duminică, 21 iunie, ora 20:30 cu Big Band-ul Radio. Necesitatea unui răspuns pertinent la solicitările societăţii a determinat decizia, acum cinci decenii, în 1949, ca în cadrul emisiunilor radiofonice, divertismentul să primească o reprezentare profesională de ţinută. În această orientare se plasează organizarea unui ansamblu de gen, actualmente Big Bandul Societăţii Române de Radiodifuziune.

Maeştri importanţi, dirijori şi compozitori, precum Sile Dinicu, apoi Cornel Popescu, Ion Cristinoiu şi, mai recent, Ionel Tudor au asigurat de la pupitrul şefului de formaţie acest contact cu publicul de concerte şi radioamatorii de gen. Totodată, prin înregistrări, s-a realizat un amplu fond de valori componistice şi interpretative, Big Bandul contribuind prin concerte, colaborări la emisiuni de televiziune sau participarea la festivaluri ( mai cu seamă cele de la Mamaia şi Braşov), la impunerea prestigiului artistic al formaţiei.

De-a lungul unei istorii semicentenare, pe care s-a clădit renumele acestui ansamblu, pe plan naţional şi internaţional, s-au impus prin mijloacele specifice radioului, în Big Bandul, prezente artistice de seamă pentru activitatea interpretativă, de improvizaţie şi orchestraţie, printre care Dan Mandrilă, Bebe Prisada, M. Ampoitan, P. Wertheimer, M. Ştefănescu, Alin Constantiu, Dan Ioniţă, Cristian Soleanu, Cristian Teodorescu (saxofon), Nelu Marinescu, Petre Caplescu, Ion Păun, A. Iliescu, Emil Bazga (trompetă), Corneliu Meraru, Nicu Fărcaş (trombon), G. Koffler, Sile Dinicu, G. Natsis, Ionel Tudor, M. Tiberian (pian) Sandu Avramovici, Florin Ochescu (chitara) Dan Dimitriu, Gabi Popescu, C. Stangaciu, E. Tegu (bas), Doru Danciu, I. Cristinoiu, Marian Toroimac (percuţie). În actualitate, Big Band-ul este une dintre personalităţile muzicale colective care asigură vocea culturală particulare a Radioului românesc.

Sărbătoarea Muzicii – „Fête de la musique” se sărbătoreşte în întrega lume, la iniţiativa Franţei, în fiecare an, începând din 1982, în data de 21 iunie. Dacă în 1982 aceasta se limitase la spaţiul francez, ministrul de atunci al culturii Jack Lang punând în aplicare o idee a lui Maurice Fleuret, în 2011 se sărbătoarea deja în mai mult de 150 de ţări de pe cinci continente. Publicul de pretutindeni se bucură în ziua solstiţiului de vară de această sărbătoare care anulează orice graniţe, orice discriminare. Miile de concerte, organizate majoritatea în aer liber, ne determină să trăim împreună bucuria enormă oferită de Euterpe.

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button