FOTO-VIDEO: S-a tras cortina peste Festivalul Internaţional de Folclor Aiud 2017. Specacol de gală, diplome, cupe tuturor ansamblurilor participante
Festivalul Internaţional de Folclor Aiud 2017 a ajuns, vineri, la final, după trei zile de sărbătoare cu muzică, dansuri şi obiceiuri pitoreşti din mai multe ţări. În aceste zile, Aiudul a fost punct de întâlnire pentru ansambluri folclorice din România, dar şi Mexic, Polonia, Serbia, Israel şi Ucraina.
În urma sondajului organizat anul trecut cu privire la durata Festivalului Internațional de Folclor, majoritatea aiudenilor au apreciat că evenimentul ar trebui să dureze trei zile. Conducerea Primăriei municipiului Aiud a propus Primăriei orașului Ocna Mureș organizarea în parteneriat a acestui eveniment, astfel încât durata integrală să fie de 6 zile, câte 3 zile în fiecare localitate.
Costume colorate, conservatoare sau chiar exotice, coregrafie impresionantă şi reprezentaţii de măsură, toate acestea au întregit succesul unui eveniment cu totul şi cu totul special.
Vineri seara, a fost momentul pentru spectacolul de gală cu toate ansamblurile cu program şi înmânarea diplomelor și cupelor în semn de mulţumire pentru efortul depus pe parcursul acestor zile.
Seara s-a încheiat cu un frumos foc de artificii.
Organizatorii Festivalului Internațional de Folclor sunt Primăria și Consiliul Local Aiud, Primăria și Consiliul Local Ocna Mureș, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Centrul de Cultură – Alba „Augustin Bena” și Consiliul Județean Alba.
foto-video: Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud



































































