ISU Alba caută voluntari. Condiţii pentru a deveni voluntar în serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba este în căutare de voluntari. În acest sens, reprezentanții instituției au transmis care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a deveni voluntar în serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă.
Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a deveni voluntar în serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă sunt următoarele:
să ai domiciliul în unitatea administrativ teritorială reprezentată de consiliul local al municipiului, oraşului sau comunei, beneficiar al voluntariatului;
să ai vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani;
să fii apt din punct de vedere medical;
să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie;
să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în serviciul voluntar.
De ce voluntar ? Pentru că:
stă în puterea voluntarilor de a aduce un plus vieţii lor şi lumii din jurul acestora;
înseamnă, în primul rând, a vrea, a te implica, a-ţi dori;
îţi aduce satisfacţii de neegalat şi îţi deschide noi orizonturi, oferindu-ţi posibilitatea de a alege noi opţiuni;
participi la un eveniment şi vezi că prezenţa şi ajutorul tău contează şi astfel ai un sentiment de împlinire.






