Ai fost implicat într-un accident auto? Iată care sunt paşii de urmat într-o astfel de situaţie
Lumea cotidiana ne ţine mai mereu în priză, astfel că de cele mai multe ori ne vedem nevoiţi să alergăm dintr-o parte într-alta pentru a ne putea duce la bun sfârşit diverse task-uri zilnice. În condiţiile actuale, o maşină reprezintă un bun indispensabil având în vedere că aceasta este privită astăzi ca un mijloc de transport foarte confortabil şi care este mereu la îndemâna noastră.
Cu greu ne-am putea imagina cum arată lumea zilelor noastre fără autovehicule sau mai bine spus fără toate beneficiile pe care acestea le aduc. Apar însă situaţii şi momente neaşteptate în care putem fi implicaţi în accidente rutiere şi indiferent dacă culpa este a noastră sau a celuilalt participant la trafic, cert este faptul că maşina este acum defectă şi este necesar să o remediem cât mai rapede cu putinţă pentru a ne putea bucura din nou de toate avantajele aferente.
Remedierea unui autovehicul în situaţia în care suntem implicaţi într-un accident rutier însă nu este un lucru care presupune doar o simplă deplasare până la un service auto, ci este necesar să se întocmească un dosar de daună, în situaţia în care cei doi conducători auto nu aleg varianta constatării amiabile. În acest sens, este necesar să se ia legătura cu un centru de constatări daune specializat. În momentul actual avem la dispoziţie o mulţime de astfel de centre, de la diverşi asiguratori precum centru daune Allianz Ţiriac, centru daune Generali, centru daune Omniasig, etc.
„Accidentele auto sunt fără doar şi poate momente neplăcute din viaţa oricărui conducător auto, chiar şi atunci când nu au loc vătămări corporale având în vedere că în cele mai multe situaţii autovehiculele sunt avariate, lucru care presupune investiţii şi mult timp în care nu ne putem folosi de maşină. În situaţia în care şoferii nu pot cădea de comun acord pentru a rezolva întreaga situaţie pe cale amiabilă, este necesar să se apeleze la un centru specializat de constatare al daunelor, unde se va creea un dosar de constatare daună” au explicat reprezentanţi ai centrului de constatare daune, Autolux-Torent.
Întocmirea dosarului de daună reprezintă un alt pas important de făcut în vederea remedierii autovehiculului, însă de cele mai multe ori acest lucru da mari bătăi de cap şoferilor, astfel că apelarea la un centru de daune specializat reprezintă fără doar şi poate cea mai simplă soluţie la care pot apela astăzi şoferii. Există companii specializate care se ocupă de crearea dosarului de daună, astfel că întregul proces de remediere al autovehiculului va deveni unul mult mai eficient.
De îndată ce s-a creat dosarul şi s-au făcut toate evaluările necesare de către inspectorii firmelor de asigurări, se va putea demara procesul de remediere al maşinii în cadrul unei unităţi service autorizate. Acest lucru presupune desigur indisponibilizarea autovehiculului pentru câteva zile, însă există numeroase service-uri care pun la dispoziţia clienţilor maşini de schimb, pe care să le utilizeze până în momentul în care maşina avariată este remediată.






