Economic

FOTO: Fondurile Europene Regio asigură finanţare pentru modernizarea zonelor verzi din municipiul Blaj

Miercuri, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, Gheorghe Valentin Rotar, primarul municipiului Blaj, şi Simion Creţu, director general ADR Centru, au semnat contractul de finanţare pentru proiectul ”Amenajarea unui spaţiu verde în incinta imobilului înscris în CF nr 77100 – Parc Veza Blaj”, a cărui valoare totală este de aproape 4,2 milioane lei, pentru modernizarea a circa 9.000 mp şi crearea unei zone publice de agrement şi recreere în oraşul supranumit ”Mica Romă”. Până la finalul lunii septembrie 2020, în acest municipiu emblematic de pe Valea Târnavelor vor fi realizate lucrări pentru dotarea zonei într-o manieră modernă, eco-eficientă şi protectivă, accesibilă publicului larg.

Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritara 5 – Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, respectiv Prioritatea de investiţii 5.2, care urmăreşte revitalizarea oraşelor, regenerarea şi decontaminarea terenurilor industriale dezafectate, inclusiv zonele de reconversie urbană. Obiectivul general al proiectului este de a asigura refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate situate în intravilanul municipiului Blaj, în vederea îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşului, reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului. Municipalitatea consideră că astfel se vor îmbunătăţi şi serviciile publice oferite utilizatorilor de parcuri şi spaţii verzi, de terenuri de joacă şi de sport la nivel urban.

Concret, prin acest proiect se vor amenaja 8.848 mp din zona Parcului Veza, în termen de 15 luni de la startul lucrărilor de execuţie. În urma lucrărilor va creşte cu 0,79 ha suprafaţa zonelor verzi ale Municipiului Blaj, faţă de cele 36 ha curente, respectiv de la 17,15 mp zona verde/cap de locuitor la 17,53 mp zona verde/cap de locuitor. Dotarea zonei publice de agrement şi recreere din Blaj se va realiza într-o manieră modernă, eco-eficientă şi protectivă, accesibilă publicului larg şi cu dizabilităţi, prin următoarele construcţii: fântână arteziană, grupuri sanitare, alei, skatepark, mobilier specific pentru parc, spaţii verzi complet reamenajate, aparate de iluminat şi supraveghere, sistem de irigaţii automatizat, racorduri la toate utilităţile necesare. Din punct de vedere funcţional, trebuie menţionat faptul că vor fi montate 12 bănci, 20 coşuri de gunoi, 6 pergole, 3 cişmele, 1 loc de joacă şi 10 grupuri sanitare.

”Pentru municipiul Blaj, acest proiect este deosebit de important. Investind fonduri europene în modernizarea Parcului Veza dovedim cetăţenilor noştri atât faptul că suntem interesaţi de dezvoltarea tuturor zonelor din oraş, dar şi că ne preocupă investiţiile care nu consumă foarte mult din bugetul public, dar sunt relevante pentru comunitate şi pentru turişti. Din discuţiile avute cu conducerea ADR Centru ştim că turismul este ramura economică prin care Regiunea Centru a depăşit zone mult mai cunoscute din ţară. În ceea ce priveşte numărul de înnoptări din Blaj, acesta a crescut considerabil, de la 8.575 de înnoptări, în anul 2013, la aproape 20.000, în 2016. Numărul turiştilor este într-o continuă creştere, fapt datorat desfăşurării evenimentelor sportive şi culturale, dintre care amintesc doar ”Sărbătoarea Mierii” şi festivalul ”Blaj Alive”, dar şi datorită echipei de volei feminin pe care o sprijinim foarte mult şi care este o forţă la nivel european. În noul Parc Veza conceptul care a stat la baza realizării investiţiei constă în realizarea unei oaze verzi, naturale, cu intervenţii minime asupra spaţiului natural. Vom avea şi o fântână arteziană cu jet din pavaj, mobilier specific pentru parc, care ţine cont de cei care îl vor folosi, dar şi o clădire cu destinaţie administrativă şi grup sanitar, amplasata central, precum şi un Skatepark pentru tineri, cu un traseu având diferite grade de dificultate”, a declarat domnul primar Gheorghe Rotar, vorbind despre proiectul de la Blaj.

Valoarea totală a proiectului ”Amenajarea unui spaţiu verde în incinta imobilului înscris în CF nr 77100 – Parc Veza Blaj” este de peste 4,175 milioane lei, din care aproape 4 milioane lei sunt fonduri nerambursabile solicitate din FEDR şi bugetul de stat (98,00% din valoarea eligibilă a proiectului, adică 882.523,57 euro), diferenţa fiind reprezentantă de contribuţia beneficiarului, Primăria municipiului Blaj, la cheltuielile eligibile şi la cele neeligibile. Proiectul se va derula pe o perioada de aproape 24 luni, până în data de 30 septembrie 2020. Parcurile, cu infrastructură de agrement şi turism reabilitată se adresează tuturor categoriilor sociale şi de vârstă, prezentând facilităţi specifice şi dotări pentru recreere, sport şi joacă. Edilii estimează că numărul de vizite în localitate va creşte după implementarea acestui proiect.

Pe lângă această iniţiativă, municipalitatea din Blaj mai are depuse spre finanţare cereri de alocare de fonduri nerambursabile prin POR 2014-2020 în domeniul investiţiilor pentru modernizarea unităţilor de învăţământ şi extinderea Spitalului Municipal, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei, proiecte a căror valoare totală depăşeşte 9 milioane euro.

”Este cel de-al treilea proiect pe care îl semnăm pe această prioritate de investiţii la nivel regional, ridicând astfel valoarea sumelor atrase la circa 15 milioane lei, adică mai mult de o treime din suma alocată la nivel regional. Mai sunt încă cinci proiecte în faza precontractuală şi considerăm că vom atrage toate fondurile destinate acţiunilor prin care se îmbunătăţeşte mediul urban. Vorbind despre municipiul Blaj, vorbim despre o urbe care se dezvoltă mai repede decât media oraşelor din Regiunea Centru. Aici investiţiile publice sunt corelate cu investiţiile private, rata şomajului s-a redus simţitor în întregul areal de pe Valea Târnavelor şi rezultatele activităţilor edilitare sunt vizibile direct în creşterea calităţii vieţii. În Blaj, au mai fost finanţate, prin POR 2007-2013, obiective din infrastructura publică, respectiv una dintre cele mai importante artere rutiere ale oraşului. Şi pentru viitor municipalitatea are pregătite proiecte, care sunt acum în faze de evaluare şi de selecţie, înainte de contractare. Prin această iniţiativă, edilii doresc să ofere noi posibilităţi de petrecere a timpului liber, localnicilor şi turiştilor. Acest obiectiv se alătură, în această perioadă de finanţare, proiectelor de reabilitare a parcurilor din municipiul Gheorgheni şi din oraşul Luduş, fapt care indică interesul autorităţilor publice locale de a investi şi de a atrage fonduri europene pentru reabilitarea şi refuncţionalizarea zonelor urbane degradate. Spre deosebire de alte ţări europene, România are o situaţie net deficitară privind suprafaţa medie a spaţiului verde pe locuitor, aceasta devenind o problemă a urbanizării actuale. Prin intermediul Priorităţii de Investiţii 5.2 a Programului Operaţional Regional 2014-2020 pot fi alocate fonduri nerambursabile şi pentru reamenajarea şi revitalizarea spaţiilor publice abandonate şi neutilizate, astfel încât acestea să devină spaţii de agrement cu funcţiuni multiple toate acestea, contribuind la îmbunătăţirea mediului urban şi a creşterii calităţii vieţii locuitorilor”, a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button