20 aprilie: Musicomedy cu Profu’ de Umor – Radu Pietreanu la Pub Skit’ 77
Sâmbătă, 20 Aprilie se lansează un nou spectacol de comedie marca Radu Pietreanu fix la noi în oraș. Începând cu ora 20.00, la Pub Skit’ 77 veți avea parte de Musicomedy cu Profu’ de Umor.
Pe lângă mâncare și băutură, în „meniu” se află 2 ore pline de râs şi voie bună, 2 momente total diferite, 1 oră – Comedie Muzicală ca în vremurile bune, 1 oră – Stand-Up Comedy cu Profu’ de Umor. Astfel că aveți toate „ingredientele” pentru o seară perfectă.
Prețul unui bilet este de 30 de lei.
Radu Pietreanu s-a născut pe 27 ianuarie 1964 la Târgu Cărbunești, județul Gorj, este scenarist și actor român.
El și-a început cariera în anul 1983 la Cenaclul Orizont al Institutului de Mine Petroșani, unde a studiat exact cinci ani, apoi în 1988 a înființat grupul Vacanța Mare alături de Mugur Mihăescu și Dan Sava. Ulterior s-a transferat la Craiova, unde a urmat doi ani la TCM, după care în 1992 a dat admitere la Facultatea de Teatru și Regie, unde a stat trei ani. În total a făcut zece ani de facultate, dar nu a terminat niciuna. Însă în tot acel timp, și chiar și după aceea, a reușit să facă 22 de ani de Vacanța Mare, atât pe scenă cât și la televiziune.
Din 1999, ca membru al grupului Vacanța Mare a apărut în emisiuni săptămânale la Pro TV, iar de la începutul anului 2007 grupul Vacanța Mare s-a mutat de la Pro TV la Kanal D, unde a apărut până în aprilie 2009.
A prezentat apoi la Etno TV emisiunea „Fabrica de Parodii Vamuz”, iar în prezent este angajat al postului Antena 1.
În noaptea de 9 spre 10 martie 2001, o patrulă a Poliției din localitatea vrânceană Nănești l-a prins pe Radu Pietreanu în timp ce transporta cu autoturismul Nissan trei saci cu carne și piei de căprioară. Acesta a fost acuzat că împreună cu omul de afaceri Leonard Neculai, din Focșani, a împușcat un țap și o căprioară într-o pădure din apropierea comunei Nănești. În mașină au fost descoperite și două carabine de vânătoare.
A fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere.
La Antena 1, de la sfârșitul lunii februarie 2014, Radu Pietreanu prezintă, împreună cu Mugur Mihăescu, o emisiune în 12 ediții, intitulată „Vacanța Mare – Bătălia generațiilor”.






