FOTO: Prevenirea violenței împotriva femeii – tema celei de-a doua zi a campaniei „Săptămâna prevenirii criminalității”
Campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, desfășurată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, a continuat azi, 4 iunie, cu activităţi dedicate prevenirii violenței împotriva femeilor. Polițiștii au discutat atât cu femei din mediul rural cât și cu femei din rural cărora le-au explicat că abuzurile fizice și emoționale nu trebuie acceptate și pot fi combătute.
Azi, 4 iunie 2019, în cadrul celei de-a doua zi a campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, poliţiştii din Alba şi-au îndreptat atenţia asupra prevenirii violenței împotriva femeilor.
Astfel, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, polițiștii din Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Aiud, precum și cei din Ighiu, Blandiana și Cergău au discutat cu peste 450 de persoane, în cadrul unor activități desfășurate atât în unități de învățământ cât și cadrul unor acțiuni stradale, despre violența domestică, hărțuire și alte abuzuri care pot victimiza o femeie.
Polițiștii au explicat prevederile legale referitoare la violența în familie și la faptele de abuz fizic sau emoțional și au încurajat reclamarea situațiilor care ar putea avea urmări grave asupra sănătății și integrității unei femei.
De asemenea, în cadrul discuțiilor purtate, s-a insistat pe informarea cu privire la ordinul de protecție provizoriu care poate fi emis, de către polițist, imediat după sesizare, în cazul unei fapte de violență în familie.
Activităţile din cadrul Campaniei „Săptămâna prevenirii criminalităţii” vor continua mâine, 5 iunie, cu ziua dedicată prevenirii victimizării minorilor.
































