Evenimente

LUNI: „IE și gastronomie”, la Centrul de Resurse Academia Doamnelor Alba Iulia

Proiectul „RomânIA tradițională” organizat în fiecare lună de Centrul de Resurse “Academia Doamnelor” al Primăriei Alba Iulia și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Asociația Transilvania Business Woman Alba Iulia, va avea o nouă etapă luni, 25 noiembrie 2019, de la ora 17:00, la sediul central al bibliotecii, din Alba Iulia, str. Trandafirilor, nr. 22.

Evenimentul ”IE și gastronomie”, care va avea loc luni, va fi dedicat pregătirilor pentru mult așteptata sărbătoare a Crăciunului. Chef Cosmin Toma va prezenta rețete specifice perioadei de post, de la bucătăria tradițională la arta gastronomică modernă. Preotul Adrian Cebotari va vorbi despre ”Crăciun – între tradiție și însemnătate spirituală”, totul fiind încununat de un moment muzical specific perioadei antemergătoare Crăciunului.

Totodată, în cadrul evenimentului, va fi prezentat costumul popular tradițional din zona Vinerea-Cugir, după care oricine va putea să învețe sau să se perfecționeze în coaserea straielor tradiționale, în cadrul Atelierului ”Alba coase ie”. Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va pune la dispoziția celor prezenți o bogată colecție de carte din domeniile artă populară, etnografie și etnologie.

Intrarea la eveniment este liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button