Duminică: Târg de toamnă brăzășteană
Duminică, 4 octombrie, începând cu ora 12.00, locuitorii de pe Valea Arieșului sunt așteptați la un târg de toamnă în satul Brăzești.
Organizatorii vă dau câteva motive pentru care să participați la acest târg:
Sătenii din Brăzeşti şi din Sartăş, localităţi aparţinătoare oraşului Baia de Arieş, judeţ Alba, îşi vor căuta lucruri uitate sau păstrate prin şuri, prin poduri, prin cămări şi prin ogrăzi, făcute de ei sau de înaintaşii lor vrednici şi le vor aduce să le admiraţi şi să le achiziţionaţi pe cele ce se agaţa de sufletul vostru; doar ei, nu şi comercianţi, în straie traditionale, vor veni cu obiecte autentice, rare, vechituri din alea faine, fără chinezisme, să le redea o nouă viaţă, prin voi, cei care le veţi cumpăra; şi s-o găsi şi ceva de mâncare cu care să vă întoarceţi acasă.
Un astfel de târg nu s-a mai văzut! Fără mici, fără bere, fără manele! Localnici vor vinde, localnici vor oferi bunătăţi făcute în casă spre degustare, localnici vor dansa – împreună cu voi dacă doriţi; vom asculta în timp ce admiram minunăţiile expuse muzică de aia adevărat tradiţională, din Tara Moţilor.
Satele astea de pe Valea Arieșului (unde se află, între altele, Brăzeşti şi din Sartăş) se inşiruie pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, cu mioriţe şi cu fagi, cu brazi cocoţaţi pe stânci şi cu săteni modeşti şi foarte harnici, cu ape şi cu aer încă curate, ca de la mama lor! E o bună ocazie să descoperiţi bogăţiile şi frumuseţile locurilor străbune.
Legenda – şi unii istorici au confirmat posibilitatea – spune că aici la Brăzeşti pe coasta nordica s-ar fi aflat tabăra ultimă a Marelui Rege Decebal, locul unde, înainte de-a fi capturat, şi-a luat viaţa.
Pentru că avem SURPRIZE la care nici prin gând nu-ţi trece că s-ar putea petrece aici, într-un sat mic şi pirpiric, dar care vibrează cu sufletul în tot Ardealul!
UNDE? sat Brazesti, oraş Baia de Arieş, judeţ Alba, pe minunata Vale a Râului Arieş, la fosta şcoală, transformată în cămin cultural, pe strada principală. De-i vreme mohorâtă şi ploiasă, ne vom încălzi şi veseli în interior, de-i vreme cu mândru soare, ne veselim şi noi în curte.






