Ştiri Urbane

A început Festivalul Internațional de Teatru „Povești”!

Ora exactă în teatru nu se mai dă doar la București, se dă în toată țara, iar începând de astăzi, vreme de o săptămână, se dă la Alba Iulia!

*Deseară, musicalul „Familia Addams”, regia Răzvan Mazilu, Teatrul Excelsior București!

**Programul pentru mâine, 16 mai 2022, ziua II de festival

Să înceapă spectacolul! De fapt, a început deja, astăzi, la ora 10.00, cu prima Cafenea cu tâlc, la Art Cafe Downtown, acolo unde, în fiecare zi de festival, mereu la ora 12.00, sunteți așteptați să-i cunoașteți pe actori, să beți o cafea în compania lor, să-i vedeți alături de presa locală, ce și cum mai povestesc.

Teatrul de Păpuși Puck Cluj Napoca a deschis seria spectacolelor pentru copii, cele care se vor juca în prima parte a zilelor de festival, cu Punguța cu doi bani, a urmat Stația clovnilor, pus în scenă de Teatrul pentru copii și tineret „Luceafărul” din Iași. Iar de la 16.00 încep atelierele de carte-teatru, de scenografie și de teatru cu obiecte și teatru pentru adolescenți, sub îndrumarea coordonatorilor Alexandra Budianu, Elena Iorga, Alina Herescu, Ana Crăciun Lambru și Ioan Ardelean.

La 17.00, ne vedem sigur, sigur la Gigantic Showul Teatrului pe Roți din Arad, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor. După, de la 17.30, intrăm la vernisajul expoziției Teatralitate, spectacol în costum, realizată de UNATC I.L Caragiale, iar apoi rămânem, 2 ore și 40 de minute, la cel mai tare musical, Familia Addams, adus la Alba Iulia de Teatrul Excelsior București, regia Răzvan Mazilu.

De dimineață, la cafeaua cu tâlc, am aflat că acest din urmă spectacol s-a jucat de 60 de ori până acum, iar actorii s-au pregătit 6 luni înainte de premieră, intensiv, antrenându-se apoi zilnic pentru a se menține în formă pentru această piesă care le provoacă toate abilitățile. Actorie, muzică, scenografie, pe toate trebuie să le stăpânească la fel de bine pentru a face față cerințelor punerii în scenă a unui musical de această amploare.

Dacă o reprezentație este la ora 18.00, noi, publicul, mergem cam de pe la fără un sfert. Ei bine, ei, actorii care performează în Familia Addams, merg cu 6 ore înainte! 6+2,40 fac aproape 9 ore de stat pe scenă! Pentru noi, pentru spectatori, pentru bucuria noastră. Dacă ei pot să cânte, să danseze, să recite și să joace atâta amar de timp, putem și noi să stăm liniștiți, până la pauză și după, să ne bucurăm de spectacol, unul cu care nu ne întâlnim toată ziua! Potrivit eventim.ro, câteva locuri ar mai fi, așa că dați rapid o căutare! P.S.: 28 de lei biletul pentru adulți, 15 lei pentru pensionari și studenți, 7 lei pentru copii.

*Programul pentru mâine, 16 mai 2022, ziua II de Festival Internațional de Teatru „Povești”, la Alba Iulia

ora 11.00 – Casa de Cultură a Studenților – Sperietoarea de păsări,Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, regia Adela Moldovan, spectacol 3+, 40 de minute. „Părăsită de multă vreme la marginea unui câmp pustiu, Sperietoarea de păsări așteaptă răbdătoare întoarcerea oamenilor. Speranța că va păzi din nou lanul de floarea-soarelui îi dă putere să reziste în frig, ploaie și viscol. Într-o dimineață de primăvară, un pui de barză mititel aterizează din greșeală pe capul Sperietoarei. Între cei doi se leagă îndată o frumoasă prietenie…”, transmit organizatorii despre piesa pentru toți copii cu părinți și bunici și pentru copiii din aceștia din urmă.

– ora 11.00 – Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia – Vlogger la 13 ani, lansare de carte în compania autorului Dan Lungu.

– ora 12.00 – Art Cafe Downtown – Cafeneaua cu tâlc – conferință de presă.

– ora 12.00 – Teatrul de Păpuși Prichindel Alba Iulia, Sala 67 – #acedesiguranță, coproducție Teatrul de Stat Constanța, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul de Nord Satu Mare, regia Bobi Pricop, spectacol – instalație pentru adolescenți. „De o noutate absolută, #acedesiguranță este conceput să funcționeze pe două planuri: într-o sală, sub forma unei instalații performative, și online, pe rețeaua de socializare TikTok. Povestea are în centru un grup de șapte liceeni, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, care lansează #acedesiguranță, o mișcare ce urmărește să dea voce pe TikTok adolescenților și experiențelor lor. Reuniți pe platforma TikTok, cei șapte adolescenți abordează teme relevante pentru lumea tinerilor din România de astăzi: anxietate, identitate, autocunoaștere, educație, relații, vulnerabilitate sau izolare”, citim în caietul program. După spectacol, discuții libere între spectatori și regizorul Bibi Pricop.

– ora 17.00 – Teatrul de Păpuși Prichindel Alba Iulia, Sala 67 – PUNTO Y COMA, Compania Teatrală Cia el Cruce, Spania, vârsta: 6+. „Punto Y Coma este o propunere scenică contemporană, care explorează limitele dintre circ și teatru. Inspirați de curentul expresionist și teatrul absurdului, analizează conceptele de cultură și cunoaștere, explorând posibilitățile atât de expresive și de poetice ale circului contemporan și teatrului fizic. El Cruce, cu Punto Y Coma, dezvoltă un limbaj original, pentru a transmite idei și emoții într-un mod amuzant, riscant și teribil de absurd, împărtășind o experiență unică, direct cu publicul spectator”, transmit organizatorii.

– orele 18.00 -20.00 – Foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor și Foaierul Casei de Cultură a Studenților – Expoziții permanenete de costume și artă plastică, UNATC I.L Caragiale, București.

– ora 18.30 – Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor – Sînt o babă comunistă – lansare de carte în compania autorului Dan Lungu. „Dan Lungu este scriitor, conf. univ. dr. La Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, director al Muzeului Național al Literaturii Române Iași (2013-2017), membru în Comisia de cultură și media a Senatului României (2016-2022). Inițiator al Club-ului 8 (1997), co-fondator și manager al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT (2013-2016). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. (…) În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l`Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuții la îmbogățirea patrimoniului cultural francez. Printre cele mai premiate și bine primite lucrări se numără romanele „Raiul găinilor”, „Sînt o babă comunistă!”, „Fetița care se juca de-a Dumnezeu” și „Pâlpâiri”.

– ora 19.00 – Casa de Cultură a Sindicatelor – Sunt o babă comunistă, Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara, regia Antonella Cornici, vârsta: 14+, 1h, 45 min. „La 30 de ani de la căderea lui Ceaușescu încă mai există nostalgici, încă mai există persoane care, în ciuda dificultăților prin care treceau „pe vremuri”, consideră că atunci o duceau mai bine. Comunismul rămâne o perioadă definitorie pentru România. Venit în continuarea cărții lui Dan Lungu, spectacolul Sunt o babă comunistă, pus în scenă de Teatrul Național, o aduce pe Emilia Apostoae în noul deceniu. Ea este deja celebra „babă comunistă”, datorită cărții în care apare, și este pusă în ipostaza de a-și apăra convingerile public, la televizor, la o oră de maximă audiență. Căci noua lume a secolului XXI se întâmplă în fața televizorului. O emisiune în căutare de senzațional, „Cineva Cândva”, nu are, însă, nici cea mai mică intenție de a argumenta perspectiva Emiliei, ci caută să ofere circ publicului”, se arată în caietul program.

Aveți ce alege! Fuguța la festival! Programul complet îl puteți consulta pe paginile oficiale: www.fitab.ro, www.teatrulalba.ro și pe www.eventim.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vă recomandăm și

Back to top button