Social
Accident rutier, lângă Totoi, produs pe fondul vitezei. Un bărbat a ajuns la spital
La data de 13.01.2017, în jurul orelor 13.30, pe DJ 107L, în afara localităţii Totoi, M.I.B., de 21 de ani, din comuna Sântimbru, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Totoi – Ciugud, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de B.N., de 63 de ani, din comuna Sântimbru.
În urma accidentului, şoferul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spitalul din Alba Iulia unde a rămas internat.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate.






