Aproape 450 de posturi scoase la concurs de Poliția Română. Cei interesați își pot depune deja dosarul de înscriere
Poliția Română scoate la concurs 447 de posturi de polițiști, majoritatea de specialiști. Posturile scoase la concurs sunt de economist, pirotehnist, chimist, biolog, sociolog, psiholog, profesor, inginer silvic, electronist, medic veterinar.
Înscrierile încep de astăzi, 19 octombrie, și se vor încheia pe 23 octombrie, iar concursul pentru ocuparea posturilor se va desfășura pe data de 26 octombrie.
Ca și la concursurile anterioare, nu există limită de vârstă. Totuși, candidații trebuie să îndeplinească unele criterii în privința înălțimii: 1,70 m (pentru bărbaţi), respectiv 1,65 m (pentru femei).
IPJ Alba va face publice mai multe detalii despre posturile scoase la concurs, în perioada următoare.
Pentru a afla mai multe informații, accesează paginile web oficiale ale structurilor teritoriale de poliţie.






