Evenimente

Artă contemporană românească prezentă în SUA prin diferite proiecte aiudene

Arta contemporană românească a fost prezentată, printr-o serie de manifestări complexe și inedite, în proiectele derulate în luna septembrie 2022, în Statele Unite ale Americii, de către Fundația Inter-Art Aiud și Centrul Multicultural Liviu Rebreanu Aiud. Proiectele culturii aiudene s-au  bucurat de aprecieri unanime și de participarea publicului american interesat să cunoască arta românească și proiectele culturale comune.

Primul proiect, dedicat parteneriatului cultural dintre România și  SUA,  s-a desfășurat  la „The Ice Hause” din Bethlehem și a cuprins: 

– prezentarea de carte în ediție bilingvă, „Poems / Poeme” de Patricia Goodrich și Ioan Hădărig, traducerea de Casandra Ioan, ilustrații de Stefan Balog;

– prezentarea video: Inter-Art, 25 de ani; Națiunile Unite – simbol al vieții, libertății și fericirii (expoziție intercontinentală de artă); Aiud, oraș al artelor; Transylvanian Night, Art happening de Stefan Balog; recital de muzică Daniel și Dan Avram. La organizarea evenimentului și-au adus contribuția: Bethlehem Fine Arts Commission și The Ice House Bethlehem.

Al doilea proiect a constat în  participarea la emisiunea New Art Alive, moderată de James Carroll, unde a fost prezentat volumul bilingv precum și materialele video despre programele și oportunitățile culturale Inter-Art, despre  turismul cultural în Aiud, în Transilvania, în România. 

Cel de-al treilea proiect s-a desfășurat la NAP Gallery din Kutztown și a prezentat expoziția intitulată : „Poeme vizuale: Dickinson și Blaga”, un dialog internațional între graficieni din România și SUA. Au participat la expoziție cu lucrări: Christina Pumo, Dan Welden, Doug Zucco, Patricia Goodrich – SUA și Alexandru Radulescu Sr., Alexandru Radulescu Jr., Anca Sas, Stefan Balog – România. Curatori: Anca Sas (Ro), Doug Zucco (SUA). Coordonatorii proiectului sunt Patricia Goodrich (SUA) și  Stefan Balog (Ro). Expoziția, care a beneficiat de prezența unui numeros public la vernisaj, va fi deschisă în prestigiosa galerie până  în luna decembrie.

Al patrulea proiect s-a desfășurat alături de comunitatea românească din  Queens, New York, în cadrul Cenaclului literar Mihai Eminescu, cu sprijinul Bisericii Sf Andrei.

Seara Inter-Art la New York , ediția a IV-a, a fost organizată de Cenaclul literar „Mihai Eminescu” și Revista „Lumină Lină” din New York,  cuprinzând: 

– Prezentarea de carte:  „Poeme/Poems” de Patricia Goodrich și Ioan Hădărig. Ilustraţii Stefan Balog, traducerea de Casandra Ioan; „Aiudul meu” de Robert Lixandru & Ioan Hădărig; „Dialog cu Bacovia” de Stefan Balog;

– Prezentarea video:  „Inter- Art, 25 de ani”; Expoziția Intercontinentală de artă „NAȚIUNILE UNITE – simbolul vieții, libertății și fericirii”; „Tabăra Interetnică de Artă Contemporană Aiud”, video de Lőrincz Zoltán jr. (proiect organizat în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Guvernul României);  „Aiud, oraş al artelor”, video de Lőrincz Zoltán jr.; „Repere vizuale din România” de Zoltán Balog; „Transylvanian Night” Art happening de Stefan Balog, video de Lőrincz Zoltán jr.

– Recitaluri online: Dragoş Tudor (chitară clasică); Daniel & Dan Avram (muzică folk)

Moderatori: Theodor Damian și Ioan Hădărig. Coordonatorii evenimentului: Theodor Damian, Ioan Proteasa, Stefan Balog, Ioan Hădărig.

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button