Astăzi, ora 20:00 CSM Unirea Alba Iulia – SCM Râmnicu Vâlcea. Pe „Cetate”, se joacă pe masă cu sferturile de finală
CSM Unirea Alba Iulia va întâlni marți, cu începere de la ora 20:00, formația SCM Râmnicu Vâlcea, meci contând pentru etapa 3 (ultima), din faza grupelor Cupei României, ediția 2024-2025.
Partida se va desfășura pe Stadionul „Cetate”, cu începere de la ora 20:00.
„Alb-negrii” sunt pe locul 3, cu un total de 4 puncte, la egalitate cu locul 2, FK Miercurea Ciuc.
De partea cealaltă, SCM Râmnicu Vâlcea ocupă poziția a 5-a, penultima, fără punct acumulat.
În primele două etape ale Cupei, Unirea a câștigat cu scorul de 1-0 de prim-divizionara Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, iar apoi trupa pregătită de Alexandru Pelici a remizat scor 0-0 cu FK Miercurea Ciuc.
De partea cealaltă, SCM Râmnicu Vâlcea a înregistrat două înfrângeri, 0-1 cu ACSM Reșița și 2-4 cu SC Oțelul Galați, ambele dueluri având loc pe terenul propriu.
Echioa din Cetatea „Marii Uniri” are nevoie de o victorie, pentru a nu depinde de celelalte rezultate din grupă, și pentru a obține calificarea în sferturile de finală ale Cupei.






