Bărbat din Jina, suspectat că a furat din mai multe cabane din Cugir și Vințu de Jos
Poliţiştii din Cugir l-au reţinut pe un bărbat din judeţul Sibiu, care este bănuit de comiterea mai multor furturi.
Potrivit IPJ Alba, la data de 25.09.2016, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Cugir, sprijiniţi de poliţiştii din Sebeş l-au identificat şi reţinut pe V.P., de 60 de ani, din Jina, judeţul Sibiu, ca persoană bănuită de comiterea a două furturi reclamat poliţiei la data de 08.01.2016.
Se pare că în noaptea de 07/08.01.2016, bărbatul a pătruns prin efracţie în două cabane situate pe raza oraşului Cugir şi a sustras scule electrice şi diverse bunuri de uz casnic.
În urma colaborării cu Poliţiştii Secţiei 2 Poliţiei Rurală Vinţu de Jos, a rezultat că bărbatul ar fi comis şi alte furturi pe raza de competenţă a acestei secţii de poliţie şi s-a stabilit că în nopţile de 06/07.01.2016 şi 14/15.01.2016, ar fi pătruns, prin efracţie, într-o casă aflată în construcţie şi în anexa unei cabane din Valea Goblii de unde a sustras scule electrice, diverse bunuri de uz casnic şi obiecte vestimentare.
Faţă de V.P., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, iar în cursul zilei de azi, 26.09.2016, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.






