Casa nu mai este doar acasă, ci și locul de muncă, de întâlnire cu prietenii, de joacă a copiilor
În 2022, tendințele în design interior se schimbă pentru a se plia noilor noastre nevoi.
A mai trecut un an în care am fost închiși în interior, motiv pentru care, va continua să existe un accent pe recâștigarea conexiunii noastre cu lumea naturală prin utilizarea principiilor de design biofil. Astfel, în acest an, se pune accent pe crearea unor medii calme, cu elemente cât mai naturale, cu spații bine iluminate și ventilate.
Acum petrecem timpul în casele noastre mai mult ca oricând, și cu toții căutăm să ne întărim legătura cu natura. Acest lucru a inspirat simultan o renaștere a suprafețelor naturale, precum, gresie, teracotă, marmură și travertin, iar acestea sunt folosite peste tot, de la căzi de baie, la mobilier și obiecte decorative.
Natura brută, poroasă și imperfectă a materiale organice adaugă profunzime, suflet și intriga vizuală. Și aducem în prim plan obiecte realizate din cristale strălucitoare și marmură învolburată, piese care încorporează materii prime naturale, floră exotică și motive faunistice.


Lumina naturală este extrem de importantă pentru starea noastră de bine, motiv pentru care ne vom dori ferestre cât mai mari și vom opta pentru perdele subțiri sau direct draperii, dacă intimitatea ne permite acest lucru. Lungimea ideală a perdelelor sau draperiilor este din tavan până la sol, oferind volum și bun gust.
Sustenabilitate îmbinată cu materiale naturale
Sustenabilitatea a devenit o problemă majoră pentru toată lumea, așa cum ar trebui. Designerii încearcă să învețe care sunt cele mai bune materiale de utilizat pentru sănătatea noastră și a ecosistemul nostru, pe termen lung. Din fericire, există multe din care să alegeți! Acest lucru va face ca lemnul, sticla, piatra sau metalul să fie materialele vedetă în acest an și să aibă întâietate în fața celor sintetice.

Mobilier curbat, linii fine, unghiuri blânde
O formă curbată este percepută subconștient ca fiind sigură, prietenoasă și primitoare. Formele rotunde, marginile curbate, asigură un mediu mai puțin prețios, oferind un mediu foarte cald, grațios și plăcut tuturor, iar aceasta va fi o mare tendință în 2022 în mobilier, precum și în arhitectură.

Spații multifuncționale
Pandemia ne-a pus deseori și în număr foarte mare, sa ne reamenajăm spațiul din casă pentru a ne crea un mediu în care să putem funcționa cât mai facil și util. Așadar, bucătăria se transformă și în sală de conferință, dormitorul împarte spațiul cu biroul de lucru, camera de oaspeți este dotată cu echipamente de exerciții și lista poate continua. Pe măsură ce petrecem mai mult timp în casele noastre, ne dorim ca spațiul avut să fie cât mai potrivit pentru activitățile noastre multiple. Devenim mai creativi cu spațiul avut și nu ne deranjează să reducem dimensiunile.



Anii ’70 în vogă
Decorul și culorile anilor 70 au revenit. Vom vedea mai multe culori, precum cea a lutului, salvie și muștar, Piesele de mobilier vor fi pe picioare din lemn, de la canapele la bufete, comode, paturi, dar nu numai. În același timp, mânerele canapelelor și ale fotoliilor sunt predominant din lemn sau dacă sunt tapițate, sunt foarte înguste. Asta îl face potrivit în special pentru amenajarea apartamentelor mici deoarece dau impresia unui spațiu mai generos.

Cromatica anului
Se fac combinații de culori și nuanțe îndrăznețe, dar și culoarea negru pentru a crea jocuri de contrast care încântă privirea. Pentru a intensifica efectul de natural, vopsește pereții camerelor sau aplică un tapet în culori organice, cu inserții inspirate din natură, tapetul rămânând în trend și anul acesta.
„Very Peri” a fost desemnată culoarea anului 2022. Un albastru îndrăzneț cu un subton violet-roșu. „Very Peri afișează o atitudine plină de bucurie și o prezență dinamică care încurajează creativitatea curajoasă și exprimarea imaginativă.

Dacă nu sunteți atât de îndrăzneți, aflați că, nuanțele neutre sau tonurile pământii care evocă elementele naturii reprezintă un alt reper important în tendințele de amenajări interioare ale anului 2022.








