ActualitateSport

Ce dă Blajul! Volei Alba Blaj, a câștigat al 8-lea titlu național de campioană a României

Volei Alba Blaj a câștigat al 8 – lea titlu de campioană a României la volei feminin.

Echipa din Mica Romă a câștigat luni, cea de-a patra partidă din cele 5 programate în Divizia A la volei feminin.

În Sala „Gabriela Szabo” din Voluntari, blajencele au câștigat cu scorul de 3-1, scorul pe seturi fiind 17-25, 25-15, 25-22, 25-18, în fața campioanei CSO Voluntari.

Primele două partide s-au jucat la Blaj, cele două finaliste și-au împărțit victorile, 3-2 pentru CSO Voluntari şi 3-0 pentru Volei Alba Blaj.

Volei Alba Blaj a câștigat și meciul al treilea al finalei cu scorul general de 3-0.

Principalele marcatoare pentru Volei Alba Blaj, au fost Amelie Rotar (30 de puncte), Drussyla Felix Costa (14 puncte) și Yelizaveta Ruban (12 puncte).

De partea celalaltă, principalele marcatoare de la Voluntari, au fost Rodica Buterez (16 puncte), Suvi Kokkonen (11 puncte) și Mira Todorova (11 puncte).

Pentru echipa pregătită de Guillermo Naranjo Hernandez, este al 8-lea titlu de campioană din istorie, precedentele trofee fiind câștigate în 2015, 2016, 2017, 2019, 2020, 2022 și 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button