Lifestyle & Fashion

Ce NU trebuie să porți toamna! Află acum care sunt piesele vestimentare INTERZISE!

Toamna este un anotimp extrem de capricios, iar temperaturile sunt foarte instabile. Dimineața și seara te poți confrunta cu scăderea lor bruscă, iar pe timpul zilei, acestea pot ajunge până la 25 de grade C. Este important ca, în timpul acestei perioade, să ajungi la combinația ideală de haine și materiale, care să îmbine aspectul plăcut și un look chic cu utilitatea.

Iată ce ar trebui să eviți în sezonul ploios

Cizme perforate

Cizmele perforate pot fi un accesoriu perfect pentru orice rochie sau fustă, însă nu sunt potrivite pentru sezonul ploios, tocmai din cauza faptului că sunt subțiri, iar apa poate intra prin găurile din material. O alegere mult mai potrivită este încălțămintea de damă din piele naturală, care va deveni cel mai bun prieten al tău în timpul acestui sezon. Datorită materialului de bună calitate, piciorul nu va transpira și va fi protejat de instabilitatea termică. Dacă îți dorești o ținută de zi completă, alege o rochie cu mâneci lungi și o geacă din piele, iar apariția ta nu va trece neobservată.

Culori puternice

Culorile vii, puternice, sunt potrivite mai mult pentru sezonul cald, toamna fiind o perioadă în care garderoba fiecărei persoane revine la nuanțe mai neutre, pământii, ca alb, bej, bleumarin, maro și negru. Dacă, totuși, îți dorești o pată de culoare, poți apela la un pulover galben pal, o pereche de pantaloni kaki sau o eșarfă cu un imprimeu floral.

Pelerina de ploaie

Chiar dacă pelerina de ploaie este un item special pentru începutul sezonului rece, poate fi elementul care strică o ținută bună și o transformă într-una banală. Cu toate astea, ele s-au adaptat modei din prezent, iar designerii au adus pe piață noi modele și imprimeuri care să poată fi asortate oricărei ținute. Totuși, trebuie să fii foarte atentă la combinația de materiale pe care o vei face. Dacă nu cunoști încă toate regulile de accesorizare, cea mai sigură soluție este umbrela.

Pantaloni scurți

În momentul în care toamna și-a făcut simțită prezența, pantalonii scurți trebuie puși deoparte. Din cauza temperaturilor destul de scăzute, aceștia nu mai sunt o variantă valabilă pentru ținutele tale. Dacă îți dorești, însă, un outfit asemănător, pune în locul lor o rochie scurtă cu mâneci lungi sau o fustă lungă, tip pantalon. Vei avea aceeași lejeritate și vei fi pregătită pentru o zi întreagă.

Sandale decupate

Sandalele decupate sunt o alegere perfectă pentru evenimentele care au loc pe timpul verii, însă, odată cu trecerea la anotimpul ploios, ele nu mai au nicio utilitate. Majoritatea petrecerilor se țin seara, moment în care temperaturile scad drastic. Mai mult, nu poți ști niciodată când te vei confrunta cu precipitații. Cea mai bună alegere unt pantofii cu botul închis sau platformele. Așadar, deși fiecare persoană are un stil propriu, trebuie să ții cont de sfaturile de mai sus dacă îți dorești să ai ținute impecabile de fiecare dată când ieși din casă.

Sursa foto: Shutterstock.com

Bogdan Păunescu

Îmi place tot ceea ce este legat de web şi ajut la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui prin tot ceea ce fac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button