Ştiri Urbane

Comuna Săsciori va găzdui în perioada 24 – 26 iunie 2022 a XIV-a ediţie a Festivalului Cetăţilor Dacice

Festivalului Cetăţilor Dacice este cel mai vechi festival de reconstituire istorică antică din România

Timp de două zile peste 100 de războinici daci şi romani vor reînvia atmosfera de acum 2000 de ani, invitând publicul într-o călătorie în timp.

Festivalul mai cuprinde în afara luptelor între daci şi romani, ateliere antice, tradiționala întrecere a Decathlonului Dacic și concerte în aer liber.

Festivalul Cetăţilor Dacice – cel mai vechi festival de reconstituire antică din România – este şi în acest an o invitaţie inspirată pentru cei care iubesc istoria transformată în spectacol oferind un program divers care cuprinde atât evenimente culturale cât şi spectacole de reenactment, lupte între daci şi romani, ateliere antice, concerte în aer liber, dar şi întreceri între voinicii şi „puii de daci” din cetăţile dacice din Alba. Festivalul este găzduit în acest an, în perioada 24 – 26 iunie 2022, de Săsciori, Județul Alba.

Vineri, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va fi vernisată expoziția, Cetatea dacică de la Căpâlna în timpul războaielor daco-romane.

Sâmbătă manifestările debutează cu întrecerile generaţiei „pui de dac”- un concurs de cultură generală despre istoria daco-romană la care participă elevi de la şcolile din localităţile: Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu şi Săsciori.

Apoi, la baza de unde se face accesul spre cetatea dacică de la Căpâlna, va fi amplasată prima bornă miliară din cadrul proiectului GRADUS LEGIONIS, un traseul turistic, care își propune să facă legătura între Castrul roman din Șaua Aușel și Cetatea dacică de la Căpâlna. Tot cu această ocazie vor fi constituite și gărzile de apărare a cetății, formate din războinici daci.

După acest moment, de data aceasta, în zona stadionului din Săsciori, va avea loc ceremonia oficială de deschidere, urmată de parada și prezentarea trupelor de reenactment prezente. Taberele şi numeroasele atelierele meşteşugăreşti antice, care vor fi deschise cu această ocazie, vor funcționa până la ora 19. 

Activităţile din tabăra antică, dar şi la spectacolele de reenactement istoric vor fi realizate de: Garda Apulum – Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna – Cluj-Napoca, Asociația Historia Renascita – Pitești, Omnis Barbaria – Baia Mare, Dacii Petrodavei – Piatra Neamț, Legiunea VII Claudia P.F. –  Dobrosloveni , Venatrix – Cluj Napoca și Nimfele Dace – Zalău. Pe parcursul zilei vor avea loc demonstraţii de tehnică militară daco-romană, dansuri antice, lupte de gladiatorii. În cursul serii este programată prima mare bătălie dintre daci şi romani. Petrecerea antică va continua până spre miezul nopţii cu Rugul lui Zamolxe, un ritual de incinerare extrem de spectaculos.

De asemenea, sâmbătă seara, de la ora 21 vor concerta Lupii lui Clancea.

Duminică – Festivalul Cetăţilor Dacice cuprinde noi activităţi în tabăra antică, dar și o încercare de reconstituire a unei bătălii daco-romane, care se va desfășura chiar în zona cetății dacice de la Căpâlna.

Începând cu ora 15, pe stadionul din Săsciori va avea loc Decathlonul Dacic – un concurs între echipele de voinici ale cetăţilor dacice din Alba: Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu şi Săsciori. Probele de concurs sunt extrem de inedite respectiv: „Arcul viteazului” – tir cu arcul, „Rapid și puternic” – transport 25 kilograme de nisip, „Sulițașul Cetății” – aruncarea suliței la distanță, „Cel mai iute de picior” – ștafetă, alergare cu butucul de lemn, „Brațul de fier” – skandenberg, „Să ne unim forțele” – tras cu frânghia, „Luptător dac” – luptă pe butuci, „Voinicul din Cetate” – aruncarea bolovanului, „Îndemânare și curaj” – cățăratul pe catarg, „Cărăușii Cetății” – transport apă în ciubere. 

Evenimentul se va încheia cu un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric al județului Alba.

Festivalul Cetăţilor Dacice este o marcă înregistrată a Consiliul Judeţean Alba, care a debutat în anul 2006, fiind cel mai vechi festival de reconstituire antică din România. Evenimentul se desfăşoară anual în preajma zilei de Sânziene (24 iunie) şi are ca scop promovarea tradiţiilor şi potenţialului turistic al judeţului Alba.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Centrul de Cultură „Augustin Bena” și Primăria comunei Săsciori.

Program Festivalul Cetăților Dacice,

Săsciori, ediția a XIV-a, 24-26 iunie 2022

Vineri, 24 iunie

17.30 – Vernisaj expoziție – Cetatea dacică de la Căpâlna în timpul războaielor daco-romane

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Sâmbătă, 25 iunie

09:00 Concurs de istorie pentru copii „Pui de dac”

Participă: școli din localitățile Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu, Săsciori

Căminul Cultural Săsciori

10:00 – GRADUS LEGIONIS  Bornele miliare ale Legiunii a XIII-a Gemina, ritualul  miliar XXXIII, constituirea gărzilor dacice și romane de la Căpâlna; tururi ghidate la Cetatea dacica de la Capâlna;

Participă: Legiunea a XIII-a Gemina, Legiunea a V-a Macedonica, Legiunea a IIII-a Flavia Felix şi Legiunea a VII-a Claudia P.F.

Bază acces Cetatea dacică Căpâlna

11:00 – VIRTUTE ET LABORE. Parada și ceremonia oficială de deschidere, inaugurarea taberei antice, prezentarea trupelor de reconstituire istorică antică și atelierelor meșteșugărești.

  • prelucrare os
  • prelucrare lemn
  • monetărie
  • întreținere echipamente
  • jocuri romane
  • plante dacice
  • machete
  • signacula
  • tir cu arcul
  • mozaic
  • bucătărie antică
  • olărit
  • confecționat cămăși de zale
  • scriptoria
  • fierărie
  • metaloplastie
  • antrenamente soldați
  • antrenamente gladiatori

Participă: Garda Apulum – Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna – Cluj-Napoca, Omnis Barbaria – Baia Mare, Historia Renascita – Pitești, Dacii Petrodavi – Piatra Neamţ, Legiunea VII Claudia P.F. –  Dobrosloveni și Nimfele Dace – Zalău.

Stadionul Săsciori

11:45 – Cetatea dacică de la Căpâlna  perspective, modele de dezvoltare a produsului cultural – turistic „Cetatea dacică de la Căpâlna” – prezentare publică

Stadionul Săsciori

19:00 – Dansuri antice –  Nimfele Dace – Zalău și Venatrix – Cluj-Napoca

Stadionul Săsciori

19:15 – Lupte de gladiatori Ludus Apulensis (Alba Iulia) și Ludus Ursus (Cluj-Napoca)

Stadionul Săsciori

19:45 – Demonstrații de tehnică militară daco-romană

Stadionul Săsciori

20:15 – Asediul cetății dacice de la Căpâlna –  Marea bătălie între daci și romani

Stadionul Săsciori

21:00 – DRACO FESTIVAL

  • Lupii lui Calancea
  • Atmosferă muzicală cu DJ.

Stadionul Săsciori

22:30 – Rugul lui Zamolxe și ritualul de incinerare a unei căpetenii dacice, dorințe către Nemesis

Stadionul Săsciori

Duminică, 26 iunie

10:00 – Tabăra antică și ateliere meșteșugărești

Stadionul Săsciori

11.00 – Asediul final al cetății dacice de la Căpâlna

Cetatea dacică Căpâlna

15:00 – DECATHLON DACIC

Stadionul Săsciori

          Arcul viteazului (tir cu arcul)

          Rapid și puternic (transport 25 kg de nisip)

          Sulițașul Cetății (aruncarea suliței la distanță)

          Cel mai iute de picior (ștafetă, alergare cu butucul)

          Brațul de fier (skandenberg)

          Să ne unim forțele (tras cu frânghia)

          Luptătorul dac (luptă pe butuci)

          Voinicul din Cetate (aruncarea bolovanului)

          Îndemânare și curaj (cățăratul pe catarg)

          Cărăușii Cetății (transport apă)

17:00 – DRACO FESTIVAL – spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric al județului Alba

Stadionul Săsciori

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button