Cum alegi cel mai bun aragaz LDK?
Printre cele mai importante aparate pe care să le ai în bucătărie se numără cu siguranță și aragazul. Această mașină de gătit cu gaz îți permite să te bucuri împreună cu familia de mese delicioase gătite chiar la tine acasă. Nu este o surpriză pentru nimeni că orice familie are nevoie de așa ceva, dar pentru a te putea bucura de cele mai bune rezultate în bucătărie, este necesar să cumperi cel mai bun aragaz LDK. Documentarea cu privire la brandul producător, precum și consultarea unor detalii legate de combustibil și funcționare te vor ajuta să faci cea mai bună achiziție.
De ce să alegi un aragaz LDK?
Dar de ce, dintre toate firmele producătoare de aragaz, tu ai alege fix unul de la LDK? Există mai multe motive în acest sens. În primul rând, dacă nu ești sigur de încrederea pe care să i-o acorzi acestui producător, află că acesta este un brand românesc, plin de imaginație și cu experiență. LDK a ales să aibă încredere în viziunea lor și în ceilalți români, și nu au fost dezamăgiți. Până în 2016, peste 200.000 de români au ales unul din aragazurile lor pentru bucătărie. Motivul este faptul că aceștia au ieșit pe piață cu prețuri competitive, și că produsele sunt foarte calitative. Doar 1% din produsele vândute s-au întors în service pentru reparații.
Dar acestea nu sunt singurele motive. Aragazurile LDK sunt produse deosebite. Acestea sunt disponibile în culori vibrante care vor destinde cu siguranță atmosfera din orice bucătărie. Ai vrut vreodată să ai un aragaz verde, roșu, mov, portocaliu, negru, bej sau maro? Ești plictisit de clasicele aragazuri gri și albe? Ei bine, electrocasnicele LDK sunt special concepute pentru a-ți permite să te exprimi și cu ajutorul lor. Aragazul nu trebuie să fie doar funcțional, ci poate să te reprezinte, aducând o pată de culoare veselă în bucătăria ta care va fi oricum, dar nu plictisitoare.
Stabilește ce tip de aragaz LDK este cel mai potrivit pentru tine
Combustibilul cu care funcționează aragazul pe care îl alegi este un aspect foarte important. Acesta nu va hotărî doar costul la energie, ci și ce fel de vase vei putea folosi, modul în care se va găti mâncarea, precum și cum va trebui să îl întreții. Pe piață vei găsi două variante mari: cu gaz sau aragaz electric. Cele care funcționează pe bază de electricitate sunt mai aspectuoase și se potrivesc mai bine dacă ai o bucătărie cu un aspect luxos. Cu toate acestea, aragazul electric este mai costisitor, pretinde folosirea vaselor din materiale speciale, și suprafața plană se poate zgâria destul de ușor.
Aragazul care funcționează cu gaz pe de altă parte, este o variantă cu care deja toți suntem obișnuiți. Poți folosi vase din orice metale, acestea încălzindu-se fără probleme. De asemenea, chiar dacă din cauza arzătoarelor nu vei putea să îl cureți foarte ușor, acesta nu se zgârie și nu are nevoie de o întreținere deosebită. În mod asemănător, vei putea găsi un aragaz LDK la un preț foarte accesibil.
Ce funcții are cel mai bun aragaz LDK?
Un aragaz bun este acela care îți face treaba mai ușoară. Funcțiile speciale pot contribui mult la acest aspect. Poți găsi aragazuri LDK care sunt dotate cu o funcție specială de ventilare și evacuare. Această funcție are legătură cu cuptorul aragazului, și contribuie la gătirea mai rapidă și uniformă a mâncării. Principiul se bazează pe ventilarea aerului fierbinte peste și în jurul mâncării.
Aprinderea electrică a arzătoarelor dar și a cuptorului este o altă funcție de care te vei bucura. Aceasta te va scuti de chibrituri aruncate peste tot în bucătărie, și de stresul de a cumpăra periodic baterii pentru aprinzătorul de aragaz, sau de a-l încărca cu gaz pe cel pe care îl ai deja. Nu în ultimul rând, caută un aragaz dotat cu timer. Dacă ești un bucătar începător și ai tendința să uiți mâncarea pe foc, timer-ul te va anunța când mâncarea este gata, cu condiția să îl fii setat dinainte.
Alegerea aragazului perfect nu trebuie să fie o povară. Atâta timp cât ești bine informat, poți alege un aragaz LDK care să se potrivească stilului bucătăriei tale, precum și stilului tău de a găti.






