Elevii claselor a X-a A au parcurs câteva dintre cursurile acestei săptămâni în locații inedite din Transilvania, unde au făcut o incursiune în lumea fascinantă a aviației la Mediaș, s-au așezat în băncile primei școli românești din Brașov, sau au călătorit în universul științei, artei și tehnologiei în cel mai mare muzeu interactiv de științe din România.
În periplul lor, elevii au fost însoțiți de doamnele profesoare Simona Mureșan, dirigintele clasei, și Cosmina Mircea.
„În cadrul proiectului „Școala altfel”, clasa a X-a A, a ales să studieze în nucleul cultural-istoric al Transilvaniei – Brașov și Mediaș.
Pe parcursul a două zile, lecțiile de limbă română și istorie s-au desfășurat în „Prima Școală Românească” din Șcheii Brașovului – casa limbii române și a imnului național.
Orele de fizică, anatomie/biologie și matematică le-au desfășurat într-un mod inedit în Muzeul Interactiv de Științe.
Nu a lipsit nici ora de geografie, concretizată prin drumeția în Parcul Național Piatra Craiului, într-o dimineață însorită de octombrie.
Cât despre pregătirea militară, Muzeul Aviației Române din Mediaș le-a dezvăluit geniul lui Hermann Oberth.
Cetatea Mediaș a rămas în sufletul tuturor ca o filă de istorie ce păstrează taine ale Transilvaniei medievale”, a spus dirigintele clasei doamna profesoară Simona Mureșan.









