ActualitateCulturăEvenimenteSocialUrbea Mea

Daria Costea, din Sâncel ,a câștigat Marele Premiu la ediția a XXXVI-a a Festivalului Național de Folclor ,,Mureș, pe marginea ta” de la Ocna Mureș

Festivalul Național de Folclor ,,Mureș, pe marginea ta”, un eveniment de referință în peisajul cultural românesc, se desfășoară anual în orașul Ocna Mureș, județul Alba și are ca principal obiectiv promovarea tinerilor interpreți de muzică vocală tradițională, contribuind astfel la conservarea și valorificarea Patrimoniului Cultural imaterial.

Într-o atmosferă plină de culoare și emoție, 19 concurenți din 9 județe ale României au urcat pe scenă pentru a participa la unul dintre cele mai prestigioase și longevive festivaluri de folclor din țară, cu speranța de a câștiga Marele Premiu al ediției.

Jurizarea a fost asigurată de un juriu de elită format din personalități ale folclorului și etnografiei românești: Elise Stan, Doina Ișfănoni și Traian Jurchela, care au avut dificila sarcină de a alege șapte câștigători dintre talentații interpreți.

Premiile celei de-a XXXVI-a ediții a Festivalului-concurs național de folclor ,,Mureș, pe marginea ta” au fost obținute de:

Marele Premiu: DARIA COSTEA (Alba)

Premiul I: ANDREI TÂRZIU (Alba)

Premiul II: DELIA MARIA BABALEAN (Suceava)

Premiul III: PAUL CRISTIAN MARINCAȘ (Maramureș)

Premii Speciale: DIANA TIȘE (Mureș), ALEXANDRA MARIA ANTAL (Sălaj) și GEORGIANA IOANA VESA (Alba)

Pe durata deliberării juriului, publicul a avut parte de un spectacol folcloric susținut de Alice Ghile, câștigătoarea Marelui Premiul la ediția precedentă a festivalului, Cristina Todor, câștigătoarea Marelui Premiu la ediția cu numărul XXXII, Nicolae Plută, Floricica Moga și Traian Jurchela.

Acompaniamentul muzical a fost asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric al Județului Alba, sub bagheta dirijorului Alexandru Pal, oferind o ambianță muzicală de excepție care a pus în valoare atât interpretările concurenților, cât și recitalurile invitaților.

Festivalul-concurs național de Folclor ,,Mureș, pe marginea ta” reprezintă nu doar o platformă de afirmare a tinerelor talente din domeniului folclorului muzical românesc, ci și o ocazie de a aduce laolaltă comunitatea locală și de a stimula interesul pentru valorile autentice ale culturii tradiționale.

Prin implementarea acestui proiect de către Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Ocna Mureș și Casa de Cultură ,,Ion Sângerean”, organizatorii continuă angajamentul asumat pentru păstrarea și promovarea identității culturale a României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button