ActualitateAdministrațieEconomicSocial

Delegația Băncii Mondiale vizită în Alba Iulia, privind consolidarea colaborării sectorului agricol și crearea unui Agri-Food Hub regional

Delegația Băncii Mondiale a efectuat luni, o vizită oficială în județul Alba.

Membrii delegației Băncii Mondiale s-au întâlnit cu reprezentanții administrației locale din Alba, obiectivul fiind acela al consolidării colaborării sectorului agricol.

Am participat ieri la întâlnirea cu delegația Băncii Mondiale, venită în Alba pentru a consolida colaborarea, în ceea ce privește sectorul agricol, dintre autoritățile locale și această importantă instituție financiară internațională, colaborare esențială pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă.

Banca Mondială și-a exprimat sprijinul permanent pentru implementarea proiectelor care vizează dezvoltarea durabilă și eficientizarea sectorului agricol din județul nostru, care are un potențial imens.

La întâlnirea de lucru, găzduită de domnul Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, alături de delegația Băncii Mondiale, din care au făcut parte domnul Holger Kray – manager regional pentru agricultură și alimentație pentru Europa și Asia Centrală, doamna Irina Schuman – economist principal în agricultură și doamna Adina Păsărel – specialist în agricultură, s-au aflat și reprezentanții asociațiilor de producători locali, care au adus în prim-plan necesitatea unei inițiative în dezvoltarea și promovarea unui sector agricol sustenabil și inovator, care să răspundă atât cerințelor pieței locale, cât și celor internaționale.

În urma acestei vizite, se vor pune bazele unor inițiative care vor transforma județul Alba într-un centru regional de inovare agricolă și un exemplu de bune practici pentru întreaga țară, într-o perioadă în care siguranța alimentară devine o prioritate globală.

Alba se află într-o poziție strategică pentru a dezvolta un Agri-Food Hub regional, care să asigure un sistem alimentar durabil și eficient, bazat pe principiul ”food-to-fork”, care să contribuie la reziliența lanțurilor de aprovizionare și la creșterea capacității de producție alimentară sustenabilă, adaptată la schimbările climatice și la noile realități geopolitice„, a transmis Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia, prin intermediul paginii de socializare.

„Vizita a consolidat relațiile dintre autoritățile locale și instituțiile financiare internaționale, oferind o oportunitate excelentă de a dezvolta proiecte comune care vor contribui la prosperitatea regiunii. Banca Mondială și-a exprimat sprijinul continuu pentru implementarea proiectelor care vizează dezvoltarea durabilă și eficientizarea sectorului agricol din județul Alba.

Județul Alba are un potențial imens, iar colaborarea cu parteneri internaționali precum Banca Mondială este esențială pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă.

În urma acestei vizite, se vor pune bazele unor inițiative care vor transforma județul într-un 𝒄𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒓𝒆𝒈𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍 𝒅𝒆 𝒊𝒏𝒐𝒗𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒈𝒓𝒊𝒄𝒐𝒍𝒂 și un exemplu de bune practici pentru întreaga țară.

La întâlnirea de lucru cu reprezentanții Băncii Mondiale, au fost prezenți și reprezentanții asociațiilor de producători locali, care au adus în prim-plan necesitatea unei inițiative în dezvoltarea și promovarea unui sector agricol sustenabil și inovator, care să răspundă atât cerințelor pieței locale, cât și celor internaționale.

Într-o perioadă în care siguranța alimentară devine o prioritate globală, județul Alba se află într-o poziție strategică pentru a dezvolta un 🚜𝑨𝒈𝒓𝒊-𝑭𝒐𝒐𝒅 𝑯𝒖𝒃 regional, care să asigure un sistem alimentar durabil și eficient, bazat pe principiul 𝒇𝒐𝒐𝒅-𝒕𝒐-𝒇𝒐𝒓𝒌.

Acest hub va reprezenta un punct de întâlnire între producători locali, inovatori și consumatori, contribuind la crearea unui 𝑙𝑎𝑛𝑡 𝑑𝑒 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑣𝑖𝑧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟𝑒 localizat, transparent și sustenabil. Acest proiect inovativ are scopul de a pune județul Alba pe harta regiunilor sustenabile, în care agricultura modernă se îmbină armonios cu respectul pentru mediu și necesitatea unei hrăniri corecte și accesibile pentru toți.

Potrivit Băncii Mondiale, județul Alba are un potențial imens de a deveni un exemplu de bune practici în domeniul dezvoltării economice și al sustenabilității. Localizarea strategică a regiunii, alături de infrastructura foarte bună, oferă un cadru ideal pentru implementarea de proiecte de amploare, inclusiv în sectorul agri-food.Ambiția noastră este de a pune județul Alba pe harta regiunilor de top din România și din Europa, iar Banca Mondială este un partener de încredere în această călătorie.

Acest parteneriat nu este doar unul de susținere financiară, ci și unul bazat pe aprecierea profundă a ceea ce am realizat până acum și încurajarea pentru următorii pași”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Alba, prin intermediul paginii de socializare a instituției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button