Lifestyle & Fashion

Descoperă aici 3 rețete fresh cu fructe pe care să le încerci vara asta!

Vara este sezonul perfect pentru a experimenta cu rețete fresh și pline de culoare, folosind fructele proaspete de sezon, așadar, dacă ești în căutarea unor rețete, ai ajuns unde trebuie! În rândurile ce urmează vei putea regăsi trei rețete simple și savuroase care îți vor răsfăța papilele gustative!

Iată 3 rețete cu fructe pe care merită să le încerci

Tartă cu fructe

De asemenea, o tartă cu fructe este desertul ideal pentru o zi călduroasă de vară, fiind nu doar aspectuoasă, ci și extrem de gustoasă, combinând crusta crocantă cu crema fină și fructele proaspete. 

Totodată, este un desert ușor de preparat și foarte versatil, deoarece poți folosi orice fructe preferi sau ai la îndemână. Astfel, pentru aluat, amestecă făina cu zahărul și sarea, adaugă unt și frământă până obții o textură nisipoasă, iar apoi adaugă oul și amestecă până când aluatul devine omogen. Învelește-l în folie de plastic și lasă-l la frigider pentru 30 de minute.

După, întinde aluatul pe o suprafață presărată cu făină și transferă-l într-o formă de tartă și  înțeapă baza cu o furculiță și coace-l în cuptorul preîncălzit la 180°C timp de 15-20 de minute, până devine auriu. 

De asemenea, pentru cremă, încălzește laptele, iar separat, bate gălbenușurile cu zahărul și amidonul, apoi adaugă treptat laptele fierbinte, amestecând continuu. Urmează apoi să pui amestecul înapoi pe foc și să-l gătești până se îngroașă, iar ulterior adaugă esența de vanilie și lasă să se răcească. 

La final, toarnă crema răcită peste crusta de tartă coaptă și decorează cu fructele preferate, iar dacă vrei să obții un aspect lucios, poți aplica un strat subțire de gelatină transparentă peste fructe. Dacă vrei să obții un gust puternic și aromat, încearcă fructele proaspete de sezon de pe Auchan.ro și nu vei regreta!

Gem de căpșuni

Nimic nu descrie vara mai bine decât dulceața aromată a căpșunilor, iar un gem de căpșuni făcut acasă este nu doar o delicatesă, ci și o modalitate minunată de a păstra aroma verii pe tot parcursul anului. 

Prepararea gemului de căpșuni este simplă și nu necesită mult timp, iar rezultatul este cu adevărat spectaculos! Pentru acesta vei avea nevoie de 1 kg de căpșuni proaspete, 800 g de zahăr și sucul de la o lămâie.

Începe prin a spăla bine căpșunile, îndepărtează codițele și taie-le în jumătăți sau sferturi, în funcție de mărimea lor, iar într-o oală mare, combină căpșunile cu zahărul și sucul de lămâie. Ulterior, amestecă bine și lasă-le să stea timp de 1-2 ore pentru a elibera sucul. Ai grijă ca oala să fie pe foc mediu și adu amestecul la fierbere, amestecând ocazional pentru a nu se prinde.

După ce a început să fiarbă, lasă amestecul la foc mic timp de aproximativ 20-30 de minute, până când gemul se îngroașă și căpșunile devin moi. La final, toarnă gemul fierbinte în borcane sterilizate, închide-le ermetic și lasă-le să se răcească complet.

Smoothie-uri răcoritoare

Nu în ultimul rând, smoothie-urile sunt băuturile perfecte pentru vară, fiind atât hidratante, cât și pline de nutrienți, iar pe lângă asta sunt ușor de preparat și pot fi adaptate în funcție de gusturile fiecărei persoane. 

Fie că preferi ceva dulce și cremos sau ceva răcoritor și citric, există o rețetă de smoothie care să se potrivească fiecărui gust. Astfel, pune toate ingredientele în blender și mixează până când obții o consistență fină și cremoasă, iar în funcție de gust adaugă miere sau sirop de agave, dacă dorești un smoothie mai dulce. 

Tot ce mai rămâne de făcut după este să torni smoothie-ul în pahare și să-l servești imediat, decorat cu câteva fructe întregi sau frunze de mentă.

În concluzie, dacă vrei ca vara aceasta să te răsfeți cu 3 rețete cu fructe simple, dar gustoase, gemul de căpșuni, tarta cu fructe și smoothie-urile răcoritoare sunt trei opțiuni care îmbină gustul cu sănătatea și care vor aduce un plus de bucurie. 

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button