Educație

FOTO: Debut de an școlar plin de emoții în unitățile de învățământ din Alba Iulia

unnamed (5)Școala a debutat în școlile din Alba Iulia, cu emoții mai mici sau mai mari, pentru elevii din învățământul preuniversitar. 

Vacanța s-a încheiat, astfel că astăzi elevii s-au reîntors în școli, pentru încă un an de studiu, teme și testări. Curțile unităților de învățământ au fost pline, la primele ore ale dimineții, cu elevi, părinți și bunici, toți pregătiți pentru festivitate.

Reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai Inspectoratului de Poliție Alba, dar și ai Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, le-au urat succes elevilor în noul an școlar.

unnamed (6)Debutul anului școlar 2016-2017 a fost unul plin de însemnătate și emoții pentru micuții care au intrat pentru prima dată pe porțile școlii, și-au întâlnit noii colegi și cel mai important, pe învățătorii care le vor fi alături în următorii ani.

Pentru colegii lor mai mari, prima zi de școală nu mai este unul neapărat cu emoții, ci un prilej de a-și reîntâlni colegii și de a-și împărtăși impresii din vacanța de vară.

Anul școlar 2016-2017 va avea 35 de săptămâni. Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017), vacanţă intersemestrială (4 -12 februarie 2017), vacanţa de primăvară (19 – 30 aprilie 2017) şi vacanţa de vară (17 iunie – 10 septembrie 2017). De asemenea, în săptămâna 29 octombrie – 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 9 iunie 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button