FOTO: Lista celor 36 de participanți care au trecut de preselecții pentru Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur”
A mai rămas puţin până la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur”, iar anul acesta, 36 de participanți se vor „lupta” pentru mare trofeu. Festivalul-concurs organizat de Jidvei se va desfășura în perioada 14-17 septembrie 2016 la Alba Iulia și în localitatea Jidvei.
De-a lungul celor 16 ediţii, mai multe generații de interpreți tineri, aflați în plină afirmare, au întâlnit, pe scena festivalului “Strugurele de Aur”, reprezentanți de marcă ai folclorului românesc, personalități artistice care prin talentul, dăruirea și strădania lor au contribuit la păstrarea și promovarea patrimoniului nostru cultural, reprezentând adevărate modele pentru tinerii artiști.
Marți, 4 iulie 2017, la sediul Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia, a avut loc preselecția Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur”, ediția a XVII-a. Au participat 70 de interpreți amatori ai folclorului muzical din întreaga țară, cu vârsta cuprinsă între 16 și 32 de ani, înscriși la una dintre cele două secțiuni: soliști vocali și soliști instrumentiști.
În urma preselecției, conform Regulamentului, 36 de tineri interpreți au fost selectați pentru participarea în concurs.
Evaluarea concurenților s-a realizat având în vedere două categorii de criterii: autenticitate și tehnică vocală sau instrumentală specifică. Ediția de anul acesta a adus ca element de noutate publicarea grilei de evaluare și a criteriilor de jurizare, atât pentru preselecție, cât și pentru concursul propriu-zis.
LISTA CONCURENŢILOR:
- Alexandru Simona
- Antal Alexandra Maria
- Bălan Mnauela
- Balu Nicolae Alexandru
- Bărăştean Alexandru Marin
- Betej Andrada
- Călin Ioan Alex
- Câmpean Andrei
- Chira Alexandra
- Cocoş Ionuţ
- Colniceanu Claudia Elena
- Costea Coralia Maria
- Croitoru Roxana
- Dolhascanu Mihăiţă
- Gavrilă Geanina
- Hăndăbuţ Călin
- Lungu Antonela Alina
- Lup Larisa
- Marian Laurenţiu Gabriel
- Mazăre Simona
- Mihalache Florin
- Oancea Constantin
- Păun Stelian
- Pop Alexandru
- Pop Daniel Ştefan
- Popa Vasile Răzvan
- Ramba Ştefan
- Rozovlean Roxana
- Sărmaş Vlăduţ
- Şerban Ştefan Ionuţ
- Silaghi Emanuel Ionuţ
- Suciu Roxana
- Ţîrlea Daniel
- Trif Ioan Alexandru
- Vârciu Tudor
- Vătafu Iulia
sursa foto: Facebook Centrul de Cultura Augustin Bena Alba