Ştiri Urbane

FOTO-VIDEO: Moș Nicolae le-a adus albaiulienilor Parcul Sărbătorilor de Iarnă

received_1311485375539726-1Administrația locală din Alba Iulia a pornit, marți seara, iluminatul în Parcul Sărbătorilor de iarnă. Mii de beculețe, căsute rupte parcă din povești, dioramă întruchipând nașterea Mântuitorului, patinoar și un imens brad împodobit, toate transformă Piața Cetății într-un peisaj de iarnă feeric.

Sute de albaiulieni au asistat la aprinderea iluminatului de Crăciun în Parcul Sărbătorilor de Iarnă. La ora 18:00 a început numărătoarea inversă, iar totul s-a transformat într-un tărâm magic.

Toți cei prezenți s-au putut bucura de o atmosferă de mare sărbătoare, asigurată și de concertul de colinde, susținut de artiști din cadrul Centrului de Cultură augustin Bena al județului Alba. Pentru a întregi peisajul, au căzut și câțiva fulgi de nea, chiar dacă artificiali.

Timp de cel puțin două luni, albaiulienii și turiștii vor avea un loc cu adevărat special în Cetatea Alba Carolina, un parc înmiresmat de vin cald cu scorțisoară și turtă dulce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button