Publicitate Paște fericit vă urează Gabriel Pleșa!
Social

Ioana Bogățan despre premiul obținut la festivalul de la Cluj: ”Reprezintă o răsplată a muncii noastre”

afis-povestea-lui-muck-cel-micTeatrul de Păpuși Prichindel Alba Iulia a participat în perioada 17 – 21 octombrie 2016 la cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „PUCK” Cluj Napoca cu spectacolul Povestea lui Muck cel Mic, regia Todor Valov (Bulgaria) câștigând premiul special al juriului pentru atmosfera spectacolului, scenografia spectacolului fiind semnată de Natalia Gocheva (Bulgaria).

Juriul competiției a fost condus de Slobodan Markovic, director și selector al Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii Subotica – Serbia și a fost format din teatrologul Eugenia Sarvari, lectorul universitar Katona József, profesorul și dramaturgul Ovidiu Pecican și scenograful Epaminonda Tiotiu.

„Suntem foarte bucuroși pentru faptul că am câștigat acest premiu! Reprezintă o răsplată a muncii noastre și o recunoaștere valorică venită din partea specialiștilor. Am crezut mult în această echipă care și-a confirmat valoarea artistică anul acesta și la Galaţi în cadrul Festivalului Internațional de Animație GULLIVER, câștigând Premiul pentru Originalitate Scenografică. Felicit întreaga echipă a acestui spectacol pentru premiu și vă așteptăm la teatru.”, a spus Ioana Bogățan, managerul Teatrului de Păpuși ”Prichindel”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button