Evenimente

Managementul furiei la părinți, tema lunii la BebeBiblioteca, atelierul de parenting al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Mâine, 23 iunie 2022, psihoterapeutul Adina Drimbe vă dă din nou întâlnire la BebeBiblioteca, atelierul de parenting al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, de această dată live, la sediul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, de la ora 17.00. Pe pagina de Facebook a instituției de cultură, la ora 18.00, puteți urmări și prezentarea video din această lună.

Ne face o deosebită plăcere să vă invităm la atelierul de parenting cu tema: Managementul furiei la părinți. Ce veți afla participând la acest atelier: cum să gestionați corect furia în relație cu copilul, ce se întâmplă cu copilul atunci când vă pierdeți controlul, ce se află în spatele comportamentelor nedorite ale copiilor, cum să vă ajutați copilul în lupta lui cu furia și impulsivitatea, ce tehnici și instrumente puteți folosi pentru a atrage cooperarea copilului, cum clădiți o relație bazată pe empatie și respect între voi și copil.

Dacă doriți să descoperiți cum să depășiți anumite provocări, întărind în același timp relația cu copilul vostru, vă așteptăm cu drag la acest atelier. În cadrul întâlnirii este promovată o atmosferă prietenoasă, de deschidere și dialog.

Veniți alături de alți părinți care doresc să dezvolte un climat armonios acasă! Încurajăm și susținem participarea copiilor la eveniment!

psihoterapeutul Adina Drimbe

Atelierul de parenting face parte din programul 3 ANIMAȚIE CULTURALĂ/3.1 BebeBiblioteca și se desfășoară lunar, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vă recomandăm și

Back to top button