Sistemul de salarizare în sănătate trece printr-o serie de modificări, începând cu 1 august. După ce cadrele medicale au amenințat cu boicotarea gărzilor din spitale, Ministerul Sănătății a emis o ordonanță de urgență prin care medicii vor fi remunerați corespunzător pentru orele suplimentare lucrate . La Spitalul Județean Alba, doctorii sunt nevoiți să asigure chiar și opt gărzi pe lună, din cauza deficitului de personal.
Situația este generată în principal de numărul insuficient de medici din spitale, fapt ce duce la suprasolicitarea personalului existent. Cadrul legislativ nu permitea plata suplimentară a serviciilor medicale prestate in afara orelor de program, astfel că medicii asigurau gărzile benevol. Ministerul Sănătății a emis o ordonanță de urgență prin care speră să rezolve această problemă.
La Spitalul Județean de Urgență Alba, cele mai mari probleme sunt întâmpinate la secțiile interne, nefrologie și oncologie, unde medicul de gardă trebuie să supravegheze pacienții de pe toate trei compartimentele, concomitent. ”Nu e în regulă din punctual de vedere al consumului nervos, nu e în regulă din punctual de vedere al posibilității apariției greșelilor medicale. Din niciun punct de vedere nu e în regulă să vii să stai în gardă de dumincă dimineață și să pleci luni la ora 14:00. Eu îi înțeleg perfect și am încercat să asigurăm niște condiții altfel decât în alte părți. Angajăm mai mult personal.”, a declarat dr. Nicoleta Coșarcă, manager general al Spitalului Județean de Urgență Alba.
Federația „Solidaritatea Sanitară” a transmis o circulară săptămâna trecută, unui număr de 12.000 de medici din țară prin care îi îndemna pe cei care efectuează gărzi să nu semneze contractele individuale de muncă dacă nu le sunt menționate expres drepturile bănești aferente orelor suplimentate lucrate. În urma discuțiilor dintre sindicaliști și minister, s-a convenit asupra unui calendar de lucru prin care cererile lor să fie în cel mai scurt timp rezolvate.






