Mesajul emoţionant al pacientei din Alba vindecate de coronavirus către asistenta care a îngrijit-o
Pacienta vindecată de coronavirus la spitalul din Alba Iulia i-a transmis un mesaj de mulţumire asistentei medicale care a îngrijit-o în cele două săptămâni cât a stat internată.
Primul pacient internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, în 18 martie 2020, a fost o femeie în vârstă de 36 de ani, reîntoarsă din Italia, care a fost confirmată în timp ce se afla în carantină. Pacienta a fost declarată vindecată în 30 martie şi a fost externată cu recomandarea de a sta în continuare în izolare la domiciliu.
După externare, femeia a transmis un mesaj de mulţumire asistentei Marcela Vîlcan, cea care a tratat-o cât timp a fost în spital.
„Bună, doamna Marcela. Ţin să vă mulţumesc din inimă, dumneavoastră şi colegelor dumneavoastră, pentru toată atenţia acordată şi să precizez că vă apreciez şi stimez cu cea mai mare sinceritate. Ştiu că totul va fi bine, iar după ce toata nebunia aceasta va fi trecută, abia aştept să vă revăd. Multa sănătate şi încredere🌹❤”, este mesajul transmis, prin intermediul reprezentanţilor Spitalului, către asistenta şefă şi ceilalţi angajaţi de la secţia de Boli Infecţioase.
sursa foto: adevarul.ro






