Mihnea Costachi: campion la 7 ani, Maestru Internațional la 16, iar la 25, cu propria academie și organizator de campionate mondiale de șah, aici, la Alba Iulia!

Cum e să fii jucător, antrenor și gazdă în cadrul aceleiași competiții, asta doar pentru că n-ai avut timp să faci și cursul de arbitru? Am aflat noi pentru voi, într-un interviu încheiat cu o remiză.

2014, Durban, Africa de Sud. Un puști de nici 14 ani coboară, într-o cușcă metalică, printre rechinii Oceanului Indian. Nu simte frica, doar  adrenalina care-i transformă fizicul plăpând într-un arc tensionat. N-ai zice că activitatea lui preferată e una cât se poate de pașnică și statică cumva, dar asta numai în plan fizic! Ea l-a și adus pe continentul african, de unde, în doar câteva zile, va pleca cu medalia de bronz la campionatul mondial, categoria sub 14 ani, șah clasic. Acest copil era Mihnea Costachi, cu doar doi ani înainte să devină Maestru Internațional. Acum, la 25 de ani, campion național en-titre și un obișnuit al podiumurilor la nivel european și mondial, are propria academie de șah și antrenează copii și adulți din toată țara, ba chiar, de anul trecut, s-a apucat de organizat evenimente sportive la nivel profesionist. Și a început treptat…NOT! După ce și-a făcut intrarea cu o cupă – Cupa Regelui Ferdinand I, luna următoare stabilea deja o premieră pentru oraș și pentru județ, printr-un simultan de șah, în Piața Cetății, cu 100 de copiii, condus de nimeni altul decât de campionul mondial Vishy Anand (India). Prin urmare, faptul că cel de-al treilea eveniment organizat de Mihnea a fost deja Campionatul Mondial de Șah – Dezlegări, pe care l-a adus aici, la Alba Iulia, nici nu ne mai miră atât de tare!

Urbea Mea: Cum e să fii jucător, antrenor și gazdă în cadrul aceleiași competiții, asta doar pentru că n-ai avut timp să faci și cursul de arbitru? Și ce a însemnat să organizezi un mondial, la doar 25 de ani?

Mihnea Costachi: E ca un gambit imposibil! Ce să sacrifici? Nimic, jonglezi cu toate trei! Ca organizator, alergi după săli, cazare, oaspeți. Ca antrenor, stai cu ochii pe elevi, le dai sfaturi, le urmărești mutările. Ca jucător, trebuie să-ți pui creierul pe modul „fără erori” și să dai mat. La mondialul de dezlegări din iulie, aici la Alba, le-am făcut pe toate. E obositor, dar am tras tare și am ieșit cel mai bine clasat român. Cursul de arbitru e pe listă, să completez setul!

Ideea cu mondialul de dezlegări mi-a venit anul trecut, când am realizat că în 2025, Federația Română de Șah își sărbătorește centenarul. Am făcut un proiect, l-am adus în fața comisiei delegațiilor internaționale, și am câștigat votul lor, contra Estoniei, Muntenegrului și Rusiei – primul mondial în România! Asta pentru că nimeni altcineva n-a vrut să se înhame, până acum, la așa ceva! În total, la Alba Iulia, am organizat 15 competiții, cu ocazia mondialului. Din noiembrie până în iulie, am lucrat zilnic, cu 2-3 oameni de la federația română și know-how de la cea internațională. Am fost mulțumit? Da, străinii au fost super încântați, le-am oferit și tur ghidat în Cetate, în engleză – zic că le-a plăcut. Vreau să aduc și europeanul în 2027, tot aici, la Alba Iulia.

Nota redactorului: Mihnea zâmbește, dar e calculat, fiecare răspuns pare o mutare bine gândită. Nu-l scoți din ritm, e ca un rege baricadat în centrul tablei.

Urbea Mea: La 4 ani ai luat primul contact cu cel mai complex joc al minții. Cine te-a sprijinit și cum ai trecut de la joacă la competiții serioase?

Mihnea Costachi:  La 4-5 ani, șahul e joacă pură, nu te gândești să bați pe cineva, doar te distrezi. Ce m-a prins era că nicio partidă nu seamănă cu alta. Mereu apare ceva nou, o mutare care te surprinde. Tata mi-a luat atunci primul set de piese și am început să joc cu el și cu bunicul Ilie, de la Cugir, care era foarte pasionat și alături de care am ajuns și în Brazilia, la mondialele din 2011. Ieșisem campion național și aveam de ales: europene sau mondiale. Am ales mondiale. El a venit cu mine. Îmi amintesc că la întoarcere, am fost două autocare cu români, împărțiți alfabetic. Nu voia să mă lase singur, dar am nimerit în autocare diferite, el Pașca, eu Costachi, și erau vreo 5 ore până la aeroport. Până la urmă a rezolvat, deși nimeni nu vorbea engleză, doar portugheză. Din Cugir în Brazilia, ce mai călătorie! Cât am fost mic, cu bunicul mergeam peste tot – șahul mi-a deschis lumea, odată cu mine și lui.

Primul meu antrenor, Mihail Breaz, a fost omul-cheie. Blând, calm, cu răbdare de sfânt cu copiii. Din păcate, nu mai este printre noi, dar vreau, anul acesta, să mă implic în organizarea memorialului din octombrie. Apoi a urmat Marius Ceteraș, cu care mă sfătuiesc și acum. Am avut și antrenori din afara județului, ca la tenis – de top: Mihail Ghindă din București, Szabo Gergely din Brașov. Apoi a apărut proba de dezlegări, rezolvări de probleme, pentru care m-am antrenat cu Vlaicu Crișan, din Cluj. Tot șah, dar necesită o altfel de pregătire, e o probă mai diferită. Oricât de bun ai fi, tot ai nevoie de cineva să-ți arate calea.

Urbea Mea: De un an și jumătate, crești alți campioni la academia de șah care îți poartă numele, cum îi convingi pe cei mici să joace, și când consideri că e prea târziu să te apuci de șah, dacă vrei să faci performanță?

Mihnea Costachi: Nu-i conving. Le spun părinților: aduceți-l să vadă dacă-i place, nu-l forțați! Și asta e valabil pentru orice activitate! Apoi, nu există un tipar de șahist. Mulți cred că dacă ești serios, retras și studios, gata, ești șahist. Nu e așa! Am elevi tăcuți, dar și unii super energici. Iar în ceea ce privește talentul, nu ține dacă nu muncești. La șah, totul ține de o pasiune, care se naște sau nu, apoi numai și numai de studiu. Un copil talentat va fi întrecut de unul mai puțin talentat, dar muncitor.

 La academie am trei grupe: inițiere, intermediar și avansați. La primele două am copiii, la avansați intră adulții plus tineretul care participă la competiții. Și deja am avut elevi care au mers anul acesta la campionate europene, la naționale mai mulți.

Dacă la academie lucrez pe grupe de maximum 8 inși, am și o grupă on-line, pentru cei din alte localități. Acesta este avantajul internetului și al șahului, poți să-ți iei antrenor de oriunde din lume.

Privind vârsta, în lume există exemple și de unii care au început și la 15 ani și au ajuns sus, dar se întâmplă rar. Mai bine de mic – înveți mai ușor, te distrezi mai mult. Ca adult, ai alte griji.

Urbea Mea: Ce s-ar putea face, la nivel macro, pentru a aduce cât mai mulți copiii la o primă întâlnire cu șahul?

Mihnea Costachi: Încerc cât pot să contribui și eu la „expunerea” copiilor la șah, la prime întâlniri cu noroc. De exemplu, anul trecut am adus la Alba Iulia o legendă a șahului mondial, multiplul campion Viswanathan Anand, care a jucat gratis cu toți puștii care au vrut. Ca să înțelegi mai bine, a fost ca și cum Cristiano Ronaldo ar veni să facă o miuță cu copiii, pe stadionul Cetate. Am organizat apoi și două ediții de Alba Chess, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, în școli din tot județul, inclusiv din Apuseni. Cele care au avut finaliștii, au primit seturi de șah și table. Profesorii cu care am ținut legătura spun că mai joacă, mai ales când plouă.

Mai e un aspect, profesorii trebuie să aibă inițiativă. Mulți nu știu regulile. Cum să joace șah cu elevii, dacă nu știu regulile? La nivelul Federației Române de Șah se fac demersuri pentru introducerea șahului în școli, ca materie opțională. Iar la nivel internațional, pentru a fi declarat sport olimpic. Momentan nu este, dar se lucrează la asta, și asta e bine.

Urbea Mea: Cât e logică, cât e intuiție în șah și cum te pregătești tu pentru o partidă?

Mihnea Costachi: Cel mai mult e vorba despre muncă! Studiezi partidele marilor jucători, ca la fotbal când te uiți la schemele echipelor tari. Înveți pattern-uri, dar nu le găsești fix la fel, ci trebuie să-ți amintești ce ai văzut și să adaptezi. După primele mutări, e calcul pur – îți imaginezi variantele în cap. Practic, forța de calcul! La clasic ai 1,5 ore, la blitz doar 3 minute, acolo joci din intuiție. Dar și aceea vine din ce ai acumulat: studiu, practică, experiență.

Cum mă pregătesc? Cum trebuie să se pregătească orice șahist. Prima dată îți studiezi adversarul, cauți pozițiile unde e mai slab și intri pe acolo. Te uiți cum joacă marii maeștri astfel de poziții și le înveți. Odată început meciul, dacă adversarul e de același nivel, e bine să-l lași să-și arate el primul intențiile și să nu ataci până nu ai toate piesele dezvoltate, duse toate în zona în care vrei să desfășori atacul. Apoi e importat să te odihnești, să nu mergi cu burta plină la partidă, consumi energie și acolo.

Urbea Mea: Care a fost partida ta epică?

Mihnea Costachi: În 2021, în Polonia, cu Alireza Firouzja, numărul 2 mondial atunci. Era și în formă, venea după un șir de victorii. Am jucat șah rapid, iar partida a durat 40 de minute. Eu am jucat cu negrele, un dezavantaj, și totuși l-am pus în corzi. Când mai aveam 15 secunde fiecare, a simțit că există posibilitatea reală să piardă și a cerut remiză.

Îl știam din juniorat, am jucat împreună la un campionat din Slovacia, categoria sub 16 ani – el era cu 3 ani mai mic, mai slab pregătit, dar a explodat ulterior. De atunci știam că-i place să atace, așa că am atacat eu primul, să nu-i dau ocazia. Practic, l-am obosit până când remiza i s-a părut calea cea mai sigură pentru a încheia onorabil partida.

Urbea Mea: Se pune problema de trișat, la șah?

Mihnea Costachi: Da, cu calculatoare sau telefoane – chestii care calculează mai rapid și mai precis decât creierul uman.

Până la trișat, în zona de gri, mulți profită de diverse tertipuri și tehnici de a-și încurca adversarul. Șahul e și un joc psihologic, unu la unu, și ca în orice sport unu la unu, intervine mult partea psihologică. Sunt mulți, chiar de top, care folosesc metode ca să își deranjeze adversarul, deși nu e fairplay. Unii încearcă să te scoată din sărite și să-ți distragă atenția: tușesc, mișcă masa, se joacă cu o piesă deja capturată, la marginea tablei, se ridică și plimbă în câmpul tău vizual. În aceste cazuri poți sesiza arbitrul, care îi poate da avertisment. Vreau să fac cursul de arbitru, să înțeleg mai bine regulile.

Urbea Mea: Din ce am studiat, nu prea pierzi în competiții, cum reacționezi când, totuși, se întâmplă?

Mihnea Costachi: Depinde. Dacă mai am partide să-mi revin în clasament, sunt ok. Dar acum câteva luni, la un Grand Prix în Sebeș, am avut 10 runde. Primele 9 au mers neașteptat de bine, chiar și obosit după organizarea mondialului. Am tras tare, dar în ultima rundă am dat peste un mongol care luase locul 5 la mondialul de la Alba Iulia. Am pierdut la limită și am căzut mult în clasament, după 9 runde aproape perfecte. Oboseala acumulată și-a spus cuvântul – 10 zile de muncă, 12 ore pe zi, nu-i de glumă. Am intrat în concurs gândindu-mă că joc de fun, dar fun-ul s-a transformat rapid în ceva competitiv, pentru că mergeam super bine. Și totuși, în runda a 10-a, s-a dus tot. M-a supărat rău. La șah, e dur – calculatorul îți arată imediat mutarea greșită, și te obsedează. Nu mi-am dat seama pe loc ce am greșit, dar după, vezi mutarea aia ratată și o tot întorci în cap. Cu timpul, trece supărarea, dar nu ușor. Am visat noaptea poziții, ce aș fi putut muta – la europene, la mondiale, mi s-a întâmplat. Uneori îmi vin idei în somn, chestii pe care nu mi le arată calculatorul. Dimineața, primul lucru, le verific, și chiar sunt bune, interesante. Toți profesioniștii pățesc asta.

În 2018, la un european sub 18 ani, aveam 9 runde. După 8, eram în față. Dacă o câștigam și pe ultima, luam titlul european. La remiză, ieșeam pe 4-5, nu mă interesa. La înfrângere, cădeam pe 10. Am jucat prea agresiv de la start, adversarul a fost super echilibrat, și el a ieșit campion, iar eu am picat în spate. O singură mutare slabă din 40, și s-a dus tot concursul. La fotbal, dacă ai 4-0 și iei un gol, nu se schimbă nimic, tot câștigător ești. La șah, o mutare proastă, și ai pierdut totul. E mult despre psihic. Avem antrenori pe partea asta? Nu, dar ar trebui! La nivel național, n-am întâlnit pe nimeni care să zică: „Uite, ai psiholog dacă ai nevoie.” Poate la competițiile super top, dar la noi, clar s-ar putea îmbunătăți ceva aici.

Urbea Mea: Care e șahistul tău preferat și dacă ai putea să joci o partidă de șah cu oricine, fie că e șahist celebru sau nu, din orice timp, pe cine ai alege?

Mihnea Costachi:  Magnus Carlsen, cel mai bun all-time. Kasparov, Bobby Fischer, Firouzja – cei care joacă agresiv, riscă, și cărora nu le e frică să piardă.

Cu cine aș juca o partidă? Dintre șahiști, cu Gukesh, campionul mondial actual – n-am jucat cu el. Dintre non-șahiști, cu Arnold Schwarzenegger, așa, de fun.

Urbea Mea: Când nu e șah, e?

Mihnea Costachi: Când nu e șah, e munte! Alergare montană, mountainbike, practic orice aduce un plus de adrenalină. De altfel, dacă de mâine nu aș mai putea juca, dacă, prin absurd, s-ar interzice – cred că doar asta m-ar putea ține departe de lumea șahului – mi-ar plăcea să lucrez la Salvamont. Am și studiat problema, au două probe, una de vară și una de iarnă, dar eu la schi cam scârțâi, nu știu dacă m-aș descurca să intru în echipa lor. Dar mi-ar plăcea! Dacă și numai dacă.   

Nota redactorului: După o oră, am zis „remiză”. Mihnea e ca o fortăreață – nu-l prinzi în offside. Nu-l poți descoase mai mult decât e dispus să spună și nu dă din casă. Fairplay până la capăt! În rest, am mai aflat că nu pipă, nu bea cafea și nici alcool. Îi plac mâncărurile picante, pui cu curry ar fi de preferat. 😊A terminat gimnaziul în Alba Iulia, la numărul 6, unde juca șah cu directorul Andron. A urmat HCC-ul și apoi ASE-ul la București.

La competițiile europene a luat titluri, la mondiale a prins locul 3 de două ori: în 2022 în Emirate, la dezlegări, categoria sub 23 de ani, și în 2014, în Africa de Sud, la șah clasic, categoria sub 14 ani. Are peste 2000 de partide oficiale în palmares, rata de eșec e acum de maximum un meci din 10, cu profesioniști de același nivel. Anul acesta, la mondialul organizat chiar de el, a fost cel mai bine clasat român. Nu-i rău, zic. E foarte bine! Îl urmărim în continuare!

Mulțumesc, Mihnea!