Mii de persoane, au urcat la Târgul de Fete de pe Muntele Găina
Mii de oameni au urcat și în acest an pe Muntele Găina la Târgul de Fete, cea mai mare și cea mai cunoscută sărbătoare populară din România.
Ediția din acest an a târgului a fost organizată sub semnul Bicentenarului nașterii eroului națiunii române Avram Iancu, iar manifestările s-au desfășurat atât în comuna Avram Iancu, cât și pe Muntele Găina, la o altitudine de peste 1400 de metri.
Târgul are o vechime de sute de ani și este organizat anual în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie).

În acesta an, manifestările au debutat, în data de 13 iulie 2024, la Muzeul Memorial ,,Avram Iancu” din Incești, unde au avut loc o serie de acțiuni cultural-artistice în memoria lui Avram Iancu, inclusiv dezvelirea unei plăci comemorative cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea eroului național. Ulterior, pe parcursul întregii săptămâni au continuat acțiunile dedicate Bicentenarului nașterii eroului națiunii române Avram Iancu.
Târgul de Fete a început propriu-zis, sâmbătă, 20 iulie 2024, în comuna Avram Iancu, cu un omagiu editorial „Eroului deplin al națiunii române, la 200 de ani de la naștere”, în cadrul căruia au fost prezentate cărțile „Avram Iancu.
O viață de erou” de Silviu Dragomir, „Avram Iancu. Dramă” 1934 de Lucian Blaga, „Avram Iancu, făuritor de istorie națională” de Mircea Popa și „Glonțul de argint sau adevărata moarte a lui Avram Iancu. Teatru” de Mircea Tomuș.
În jurul amiezii a avut loc spectacolul folcloric „Cântec, joc și voie bună” în cadrul căruia și-au dat concursul Tulnicăresele din Avram Iancu, Ansamblul de dansuri ,,Stars” din Avram Iancu (coordonator Alina Furdui), Ansamblul folcloric ,,Brădeana” din Sohodol – conducerea muzicală Alin Joldeș, coregrafia Oana Joldeș, soliști: Delia Jude și Ramona Miheț.

În paralel, manifestările au debutat în jurul amiezii și pe vârful Muntelui Găina cu Târgul meșterilor tradiționali „Alba Tradițional”, la care au participat peste 50 de meșteri tradiționali din diferite zone ale României. Programul a cuprins apoi programul „Alba Etnografică” – difuzarea filmelor etnografice realizate în cele 83 de expoziții etnografice din județul Alba (unicul județ din România cu cel puțin o expoziție etnografică în fiecare comună).
În cursul serii, a avut loc spectacolul folcloric ,,Bicentenarul Nașterii Eroului Avram Iancu”, susținut de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijor Alexandru Pal, alături de soliștii Cristian Pomohaci, Roxana Reche, Dorina Narița, Floricica Moga și Nicolae Plută.
Spectacolul a fost urmat de un program de difuzare de filme documentare in memoriam Avram Iancu, erou al națiunii române: „Altarul Soarelui”, „Țara Moților”, „Drama lui Avram Iancu”.
Seara s-a încheiat cu un concert extraordinar „Damian & Brothers” și un foc de artificii pe vârful Muntelui Găina.
Ziua de duminică, 21 iulie 2024, a debutat cu tradiționalul ceremonial de depunere de coroane, jerbe și buchete de flori și slujba religioasă de la Crucea Iancului, de pe Muntele Găina.
Ceremonial s-a desfășurat cu aportul Tulnicăreselor din Avram Iancu și a Fanfarei Județului Alba, dirijor Coriolan Honcaș.
Pe parcurs zilei de duminică a continuat Târgul meșterilor tradiționali „Alba Tradițional”, iar în jurul amiezii a debutat spectacolul folcloric maraton „Muntele Găina unește tradițiile românești ”, în cadrul căruia și-au dat concursul ansambluri tradiționale și interpreți îndrăgiți de folclor.
Spectacolul a fost deschis de Tulnicăresele din Avram Iancu, iar apoi, în cadrul programului, au evoluat Veta Biriș, Adriana Irimieș și tinerii interpreți clujeni ai CJCPCT Cluj: Larisa Gurzău / Alesia Rus / Denisa Giurgiu / Paul Sâmbotelecan / Ariana Sandor / Teodora Nan / Adania Abrudan / Andra Moldovan / Alexandru Crișan / Roxana Maria Pop / Cristian Mezei-Pop / Antonia Lapohoș / Paula Roberta Pașca / Daria Șipoș.
Programul a continuat cu Ansamblul folcloric ,,Brădeana” din Sohodol (Alba) – conducerea muzicală Alin Joldeș, coregrafia Oana Joldeș, împreună cu soliștii Maria Floca / Ramona Oniciu / Alexandru Creț / Ana Berindei / Maria Vesa; Ansamblul Folcloric ,,Floarea Barcăului” din Bihor – coordonator Victor Sergiu Duca, împreună cu soliștii Sabău Maya / Nuțaș Anamaria / Tegzaș Corb Mădălina / Szentmikloși Vasile și suite de dansuri din Oaș, Bistrița, Moldova, Oltenia, Valea Barcăului și Valea Crișului Negru.
Pe scena de pe Muntele Găina au evoluat și Ansamblul Folcloric ,,Florile Mureșului” din Vladimirescu (Arad) – coordonator Diana Giurgiu, alături de soliștii Darius Cristea / Răzvan Nuțiu / Marinela Racz și suite de dansuri din Craiva, Roșia și Valea Mureșului, Ansamblul Folcloric ,,Dor Teiușan” din Teiuș (Alba), Ansamblul Folcloric ,,Strugurelul” din Valea Lungă (Alba), Grupul vocal bărbătesc și Ansamblul de dansuri tradiționale ,,Sâncelenii” din Sâncel (Alba) și Ansamblul de dansuri tradiționale ,,Vințana” din Vințu de Jos (Alba).
Târgul de Fete de pe Muntele Găina este un proiect cultural realizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Comunei Avram Iancu și Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” Alba. Ediția din acest an a târgului a fost organizată sub semnul Bicentenarului nașterii eroului națiunii române Avram Iancu.





