Social

Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, în inspecție pe autostrada Sebeș – Turda

ministruMinistrul transporturilor, Sorin Bușe, s-a aflat astăzi într-o vizită de lucru pe șantierul viitoarei autostrăzi Sebeș – Turda. Acesta a verificat stadiul lucrărilor pe loturile III și IV, asta după ce luna trecută au primit undă verde pentru construcție 46 de km din șoseaua de mare viteză.

Termenul de finalizare a lucrărilor nu este încă stabilit cert. În cel mai optimist scenariu, tronsonul Aiud – Turda ar putea fi dat în folosință la sfârșitul acestui an. La începutul lunii iulie, în stadiul cel mai avansat se afla sectorul de drum de la Aiud până la Decea.

Proiectul este unul amplu si va include, pe langa soseaua propriu-zisa, o serie de lucrări ce vizează siguranţa circulaţiei, protecţia mediului, consolidări pentru prevenirea sau combaterea fenomenelor geologice negative, precum şi realizarea sistemului de scurgere a apelor pluviale.

Valoarea totala a fazei I a Proiectului, potrivit Ministerului Transporturilor, este de 986 milioane lei, din care 304 milioane lei vin de la bugetul de stat, iar restul de la Comisia Europeana, prin Fondul de Coeziune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button