Un doctor în medicină la Universitatea Wake Forest, specialist în cercetarea celulelor stem şi autorul teoriei biocentrismului, spune că moartea este doar o iluzie, pentru că întreaga realitate este doar un construct mental al stării noastre de conştienţă şi că nu ar putea exista dacă nu ar fi percepută de noi.
După o simplă căutare pe internet descoperim ce înseamnă cuvântul Moarte (în latină mortem) reprezintă încetarea proceselor vitale la nivelul țesuturilor și organelor, stare în care sistemul nervos central prezintă leziuni ireversibile și reanimarea nu mai este posibilă, astfel că survine decesul, ca sfârșit al vieții, sau încetarea tuturor funcţiilor vitale. Când respiraţia, bătăile inimii şi activitatea cerebrală se opresc, forţa de viaţă încetează treptat să mai acţioneze în celulele corpului. Moartea este opusul vieţii.
Conceptul de moarte ca o entitate conștientă 
a existat în multe societăți încă de la începutul istoriei. Moartea este adesea considerată ca fiind un personaj cu coasă. Începând cu secolul al XV-lea, a ajuns să fie reprezentată ca o figură scheletică cu o coasă mare și îmbrăcată într-o mantie neagră cu glugă. De asemenea, i s-a mai dat numele de Îngerul Morții (Malach HaMavet), Biblia însăși făcând referire la „Îngerul Morții”, atunci când ea culege primii născuți ai Egiptului. Există, de asemenea, o trimitere la „Abaddon” (Distrugătorul), un înger care este cunoscut ca „îngerul abisului”.
Moartea este un fenomen care a ridicat multe semne de întrebare tuturor civilizațiilor. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat să afle ce se petrece după moarte. O să va prezint câteva din concepțiile popoarelor despre moarte un top ,mai ciudat:
Slavii
Slavii antici, păgâni, credeau că lumea lor era un copac uriaș, crengile reprezentând Paradisul, lumea zeilor, iar rădăcinile erau lumea morților. În timp ce zeul Perun guverna sub forma unui șoim lumea divină, zeul Veles înfățișat ca un șarpe, se încolăcea în jurul rădăcinilor, păzind lumea celor morți.
Popoarele germanice și scandinave
În mitologia nordică, moartea era văzută ca un eveniment tragic, prin care omul se desparte pentru totdeauna de Midgard, lumea celor vii. Zeii nordici, spre deosebire de zeii altor mitologii nu erau nemuritori, ci își câștigau această atribuție mâncând merele fermecate ale Idunnei. Aceste mere le ofereau tinerețe veșnică, dar nu îi făceau invincibili.
Dacii
Conform lui Herodot, părintele istoriei, geto-dacii se credeau nemuritori. Pentru ei moartea nu era decât o cale de a merge la zeul lor suprem Zamolxes, zeul subpământean al vegetației și al fertilității. De aceea, moartea unui dac însemna pentru ei un prilej de bucurie, o sărbătoare.
Religia budistă
Religia budistă susține faptul că omul este captiv unui ciclu infinit moarte-renaștere în funcție de karma acumulată în timpul vieții. Așadar, pentru budiști există mai multe vieți, iar moartea nu este decât o etapă de trecere între ele. Faptele bune sau rele săvârșite de ei într-o viață anterioară, constituie karma ce se oglindește în starea materială și virtuțile vieții actuale.
Aztecii
În mitologia aztecă, moartea, violența și sacrificiul uman sunt acceptate, recunoscute și necesare cererii divinităților. Moartea face parte din spiritualitatea poporului aztec, ea este inclusă în zodiac, alături de celelalte semne zodiacale. La azteci, ceremoniile de înmormântare sunt legate de credințe ancestrale, fiind deosebit de complexe și fastuoase.
Religia creștină
În tradiția biblică, primul om, Adam, era la început nemuritor, dar a primit moartea drept pedeapsă de la Dumnezeu pentru că a căzut în ispită, gustând din fructul oprit. Adam a trebuit să se întoarcă în pământ, adică în materia din care a fost creat („Pământ ești și în pământ te vei întoarce” – Facerea 3:19).
Am pastrat pentru final partea funny despre moarte realizata in secolul XXI
